Mercedes-Benz Clasa A dispărut. Unde l-a găsit poliția?

Autor: David Andrei acum 7 luni Știri

Proprietarul unei companii de închirieri auto a mers la poliție după ce una dintre mașinile din flota sa, un Mercedes-Benz Clasa A Sedan, a dispărut. Unde a găsit poliția mașina?

GALERIE FOTO

Proprietarul sedanului premium, înmatriculat în Italia, a raportat la poliție dispariția acestuia. Mașina a fost găsită la scurt timp. Pe 4 aprilie, în jurul orei 07:00, un tânăr a încercat să treacă frontiera dintre România și Republica Moldova, prin Punctul de Trecere Sculeni.

Pentru că existau suspiciuni cu privire la situația juridică a mașinii, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. Aceasta figura în baza de date ca fiind proprietate a unei firme de închirieri auto din Italia. Mașina nu avea dreptul de a părăsi teritoriul Uniunii Europene fără acordul proprietarului de drept.

Șoferul, în vârstă de 31 de ani, este un cetățean moldovean. Acesta le-a explicat oamenilor legii că nu știa că nu are voie să părăsească spațiul comunitar cu vehiculul. Bărbatul le-a spus autorităților că intenționa să revină în Italia și să returneze mașina.

Indiferent de intențiile conducătorului auto, polițiștii de frontieră au decis să imobilizeze autoturismul de lux cu an de fabricație 2021. Potrivit Poliției de Frontieră, valoarea acestui Mercedes-Benz Clasa A Sedan este estimată la aproximativ 50.000 de euro (250.000 de lei).

Bărbatul de cetățenie moldoveană este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Despre Mercedes-Benz Clasa A Sedan, autoturismul dispărut și găsit la granița cu Moldova

Mașina reținută la Punctul de Frontieră Sculeni este versiunea sedan a compactei Mercedes-Benz Clasa A. Este o versiune A200, cu motorul de 1,33 litri pe benzină, care dezvoltă 163 de cai putere. Unitatea este cuplată la o transmisie manuală cu șase trepte, care expediază resursele către puntea față.

În România, această versiune pornește de la 32.100 de euro. Versiunea reținută la vamă este estimată de autorități la 50.000 de euro. Pentru a ajunge la această sumă, este nevoie de o listă foarte lungă de dotări.


Sursa foto: Poliția de Frontieră


Comentarii
Inchide