Metodele prin care se spune că păcălești aparatul etilotest. Te scapă de amendă pătrunjelul sau usturoiul – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 15 dec. 2022 Știri auto

Condusul sub influența alcoolului este periculos și ilegal. Cu toate acestea, există mituri care spun că anumite alimente te pot ajuta să păcălești aparatul etilotest.

Vloggerul Tavi Perțea a încercat mai multe dintre aceste alimente pentru a arăta dacă aceste mituri sunt reale sau dacă sunt doar povești. După fiecare încercare în care a consumat băuturi alcoolice, el a consumat și unul dintre alimentele specificate.

Pătrunjelul mestecat după ce ai băut vin te scapă de amendă?

Primul dintre acestea este pătrunjelul. Tavi a băut un pahar cu vin, apoi a mestecat niște pătrunjel mărunțit. Se spune că acesta maschează alcoolul, așa că ar trebui ca alcooltestul să indice valoarea zero. Nu a fost așa, pătrunjelul nu a avut efect, iar alcoolemia indicată a fost de 0.33.

Poți păcăli aparatul etilotest folosind gumă de mestecat?

Următoarea metodă spune că dacă mesteci gumă de mestecat după ce ai băut, testul va ieși negativ. Tavi Perțea a băut un pahar cu bere, apoi a mestecat două gume de mestecat pentru a vedea dacă acestea au efect. A efectuat alcooltestul, dar și de această dată mitul a fost demontat. Guma de mestecat nu funcționează, iar alcoolemia afișată a fost de 0.25.

Scapi de amendă dacă mesteci usturoi?

Cel de-al treilea aliment „magic” se pare că este usturoiul. La fel, Tavi a consumat un pahar de pălincă, apoi a mestecat un cățel de usturoi pentru a vedea dacă influențează alcoolemia. Surpriză sau nu, nici usturoiul nu a funcționat, fapt pentru care alcoolemia afișată a fost de 0.91. Aparatul nu poate fi păcălit nici dacă vă prefaceți că suflați, deoarece simte că nu există suflu de aer.

Aceste mituri au fost demontate, iar cel mai sigur și corect mod de a trata situația este să nu vă urcați la volan dacă știți că ați consumat băuturi sau alte produse care pot conține alcool. Cel mai bine este să așteptați până a doua zi, astfel eliminați riscul de a fi detectat de alcooltestul poliției.

VIDEO

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Captură video - Tavi Perțea - YouTube, Poliția Română - Facebook


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide