Metroul din București ar urma să fie prelungit spre vestul Capitalei, printr-un proiect care vizează zone cu trafic intens și dezvoltare imobiliară accelerată, precum Chiajna și Cartierul Latin, scrie MEDIAFAX.
Noua extindere ar urma să lege actuala rețea de metrou de Centura Capitalei, Chiajna și Cartierul Latin.
Protocolul de asociere a fost aprobat miercuri de Consiliul General al Municipiului București, la inițiativa primarului general Ciprian Ciucu. Proiectul va fi realizat în asociere cu Metrorex, Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 6 și Ministerul Transporturilor.
Noua rută ar urma să preia din navetiștii care locuiesc în zona Militari, Chiajna, Bragadiru și Centura Capitalei.
Urmează realizarea documentațiilor, studiilor și stabilirea soluțiilor tehnice. Iată ce tronsoane sunt prevăzute în proiectul de extindere a Magistralei M3.
Primul tronson care va fi extins este Păcii – Linia de Centură Vest. Acesta va avea 3,7 kilometri, patru stații subterane și va conecta Magistrala M3 cu inelul feroviar al Bucureștiului, în zona vestică.
Această legătură ar putea deveni importantă pentru transportul metropolitan, mai ales dacă va fi corelată cu trenurile de pe centura feroviară.
Al doilea tronson de metrou este Preciziei – Chiajna. Linia va avea 3,3 kilometri, două stații supraterane și va lega metroul de zona Militari Residence din Chiajna și de zona Complexului Comercial Militari.
Al treilea tronson este Preciziei – Cartierul Latin, în zona Bragadiru. Acesta va avea aproximativ 4,36 kilometri și două stații supraterane. Linia ar urma să deservească una dintre zonele rezidențiale importante de la limita Capitalei.
Primăria Capitalei va oferi asistență tehnică pentru Metrorex și Primăria Sectorului 6, în vederea realizării documentației și studiilor necesare. Aceste etape sunt obligatorii înainte de stabilirea costurilor, finanțării, licitațiilor și termenelor de execuție.
Numai că, în prezent, nu există încă un calendar oficial al proiectului, nici când ar urma să înceapă, nici când să se încheie.
Astfel că, având în vedere că extinderea metroului spre Otopeni a fost aprobată în 2016, dar va fi gata cel mai probabil în 2029, înseamnă că un termen realist pentru finalizarea noilor rute de pe M3 este de 10-15 ani. Așadar, cel mai probabil, abia în 2035, poate chiar 2040, va ajunge metroul în Cartierul Latin sau Chiajna.