Ministerul de Interne fierbe după incidentul dintre polițistul de la Locală și cel de la Rutieră

Ministerul de Interne fierbe după incidentul dintre polițistul de la Locală și cel de la Rutieră

Autor: ProMotor acum 8 luni Știri

Ministerul de Interne fierbe după scandalul public de acum o săptămână în care un polițist de la Rutieră a Sectorului 1 a fost umilit în stradă de un agent de la Poliția locală. Acesta a refuzat să prezinte actele și a solicitat intervenția superiorilor pentru scăpa de sancțiune, după ce a parcat mașina într-un loc nepermis.

După ce superiorii polițistului de la Brigada Rutieră și-au lăsat subalternul expus presiunilor și chiar au intervenit pentru agentul local, polițiști din întreaga țară s-au mobilizat pentru a curăța imaginea acestei forțe. Peste 8.000 de persoane au semnat o petiție care ar urma să ducă la schimbarea denumirii Poliței Locale în Garda Publică. Inițiatorul petiției a redactat chiar și proiectul de lege care ar urma să fie depus la Parlament.

Cei care susțin această inițiativă vor să existe o diferențiere mai clară între cele două forțe de ordine publică, pentru ca cetățenii să înțeleagă mai bine ce atribuții au cele două tipuri de polițiști și ce servicii prestează pentru comunitate.

Polițiștii locali sunt „urmașii” gardienilor publici și au căpătat această titulatură prin lege în 2010. De atunci, în nenumărate rânduri, polițiștii din Ministerul de Interne au cerut lămurirea mai clară a statutului și identității foștilor gardieni publici.

Scandalul dintre polițistul local și cel de la Rutieră a încins spiritele nu numai în Ministerul de Interne, ci și la primăria sectorului 1. „A fost o altercație între un polițist local și între un polițist de la rutieră. Eu am aflat toate informațiile de la șefii mei de la Poliția Locală. Am înțeles că polițistul de la rutieră încerca să-i dea o amendă. (..) Știți care e problema? Eu retrag toți polițiștii din intersecții și vreau să vă puneți dumneavoastră toți polițiștii. (..) Eu îmi asigur liniștea cetățenilor cu polițiștii locali. (…) Dacă polițistul meu local a greșit, puteți să-l amendați. Chiar vă rog”, a spus atunci Daniel Tudorache, primarul sectorului 1, la Digi24.

Până la urmă, polițistul local a fost amendat cu 1.300 de lei, „pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, precum și pentru refuz de legitimare”.

sursa: Digi24.ro



Comentarii
Inchide