Mitsubishi prezintă oficial XRT, conceptul care prefigurează viitoarea generație L200

Autor: Adrian Somai 21 mart. 2023 Știri auto

Mitsubishi prezintă oficial noul XRT, conceptul unei camionete care prefigurează viitoarea generație a lui L200, model ce este programat să ajungă și pe piața auto europeană. Versiunea de serie a camionetei urmează să fie lansată oficial chiar în acest an, evenimentul de debut urmând să fie organizat în Thailanda, potrivit Motor1. Până atunci însă, haideți să vedem primele fotografii cu noul concept XRT!

L200 este unul dintre acele modele cunoscute de mai toți pasionații auto, fiind unul dintre cele mai importante nume din portofoliul constructorului nipon. Conceptul XRT prefigurează viitoarea generație a pick-up-ului, a cărei versiune de serie urmează să ne fie prezentată în a doua jumătate a acestui an.

Imaginile publicate acum de constructorul japonez nu sunt chiar cele mai grăitoare, trebuie să recunoaștem, camioneta fiind ascunsă de camuflaj destul de bine. Putem observa, totuși, un nou aranjament al blocurilor optice, amplasate acum pe două niveluri. De asemenea, mai putem remarca o grilă frontală de dimensiuni destul de generoase.

Motor diesel de generație nouă

În cele din urmă, mai putem vedea un snorkel montat în partea din dreaptă a mașinii! Stopurile, vopsite în negru, sunt la rândul lor acoperite de camuflaj. În partea din spate mai putem observa, totuși, o bară de susținere amplasată în benă. Nu în cele din urmă, mai trebuie să spunem că pick-up-ul este echipat cu un set de anvelope de teren.

Despre echiparea tehnică pregătită de cei de la Mitsubishi pentru viitorea versiune de serie a lui L200 nu știm mai nimic încă, oficialii constructorului japonez fiind rezervați în declarații la acest capitol. Mitsubishi susține însă că noile modele vor fi echipate cu “un motor diesel de generație nouă”. Potrivit zvonurilor care circulă deja pe această temă, modelul va primi însă și motorizări hibride diesel și pe benzină, dar și un propulsor PHEV.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mitsubishi


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide