Mitsubishi şi Dinamo şi-au unit forţele pentru mediul înconjurător

Autor: Baltateanu Dragos acum 9 ani Știri

De această dată, evenimentul s-a desfăşurat în
localitatea Bragadiru, judeţul Ilfov, alături de partenerii mărcii
nipone: Ioan Andone, antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti,
jucători ai echipei de fotbal Dinamo: Gabriel Torje, Marius Alexe,
Vladuţ Munteanu, Elis Bakaj, Oscar Rubio, supervizaţi de aproape de
antrenorul second, Iulian Mihaescu si preparatorul fizic, Salvatori
Nazzareno. De asemena au fost prezenţi Bodo, solistul trupei
Proconsul şi Dragoş Dinca (chitară).

În cadrul acestui eveniment, s-au plantat puieţi de ulm şi pin,
într-o zonă cu o încărcătură istorică, fiind vorba de un parc
arheologic unde exista câteva case dacice reconstituite. După o
prezentare a locaţiei şi un mic instructaj făcute de reprezentanţii
organizaţiei Viitor Plus, toţi participanţii s-au responsabilizat
şi au „Adoptat un copac”.

Echipa Dinamo a plantat copaci

Acest eveniment vine să completeze misiunea globală pe care
Mitsubishi Motors o urmează, de a fi un constructor specializat în
automobile şi crossovere prietenoase cu mediul. Urmând să fie
implementată pas cu pas, această misiune se traduce în produse
precum Mitsubishi i-MiEV, prima maşină 100% electrică de serie
dezvoltată de un producător până acum sau familia de propulsoare
Diesel cu emisii reduse „4N1” care echipează modelele ASX, Lancer
şi Outlander.

Antrenorul Ioan Andone şi-a manifestat dorinţa de a
testa modelul electric disponibil în România încă de acum o lună,
şi astăzi dorinţa i s-a împlinit. Împreună cu fiul său Mihnea, au
mers spre locaţia evenimentului cu un Mitsubishi
i-MiEV.

Torje a dat mingea pentru o cazma

ViitorPlus este asociaţia nonprofit pentru
dezvoltare durabilă care derulează de cinci ani proiecte de
împădurire, reciclare, educaţie şi conştientizare, producţie de
confecţii textile naturale, construcţie de colectoare solare şi
dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încâlzire a apei
menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la
soluţionarea unor probleme sociale şi de mediu în diferite zone ale
ţării precum Bucureşti, Constanţa, Călăraşi, Prahova, Ilfov, Sălaj
şi Teleorman.

„Adoptă un copac!” este un proiect ce atrage
fonduri din surse private pentru împădurirea terenurilor degradate,
pentru care nu există fonduri publice. Prin acest proiect au fost
plantaţi peste 150 000 de puieţi în şapte campanii de plantare, au
fost îngrijite 21 de hectare de pădure în 3 campanii de vară, au
fost implicaţi 3500 voluntari, au fost educaţi peste 1000 de elevi
şi au fost strânse fonduri de la peste 50 de companii şi 450 de
persoane fizice.



Comentarii
Inchide