Modelul electric Porsche Taycan a mai stabilit un record: a traversat 14 țări în doar 24 de ore!

Publicat: 28 08. 2022, 09:00

Pentru cei care privesc cu îndoială mașinile electrice și nu doar pentru ei, Porsche Taycan tocmai a stabilit un record greu de egalat. Doi ziariști de la o publicație auto din Marea Britanie și-au propus să demonstreze că un automobil cu emisii zero este făcut și pentru călătorii pe distanțe mai lungi.

Și nu doar și-au propus, ci au și reușit acest lucru. Concret, jurnaliștii au izbutit performanța de a străbate nu mai puțin de 14 țări în doar 24 de ore. Ei au parcurs în total peste 1.920 de kilometri la bordul unui Taycan Performance Battery Plus. Vorbim aici despre un record absolut pentru o mașină cu zero emisii.

Porsche Taycan Performance Battery Plus a parcurs 1.929 km

Autonomia unei mașini electrice este văzută de mulți șoferi ca o adevărată sperietoare. Această caracteristică a oricărui automobil cu emisii zero provoacă încă așa-numita anxietate de autonomie. Este vorba despre acea teamă că electrica va rămâne la un moment dat al călătoriei fără energie.

Doi jurnaliști britanici au vrut să demonstreze că probleme precum reîncărcarea sau fenomenul de „range anxiety” sunt doar mituri. Pentru asta au pornit într-o călătorie prin Europa la bordul unui Porsche Taycan Performance Battery Plus.

Aceștia au reușit să străbată într-un interval de numai  24 de ore 14 țări. Ei spun că Acesta reprezintă un record, ce-i drept neoficial, pentru o mașină electrică. Cei doi au pornit din Țările de Jos și au traversat Belgia, Luxemburg, Franța, Germania, Elveția, Liechtenstein, Italia, Austria, Slovenia, Ungaria, Bosnia și Herțegovina și Serbia.

În total, ei au parcurs 1.929 de kilometri, înregistrând o viteză medie orară de 100 km/h. De-a lungul călătoriei ei au făcut șapte opriri pentru a reîncărca bateria la stații rapide Ionity de 350 kW. Inițial, cei doi ziariști englezi și-au propus să viziteze 13 țări. Dar, datorită mediei orare menținută pe tot parcursul călătoriei au reușit să adauge încă o țară pe itinerariul lor.

Dintre toate statele traversate, Croația a fost cea în care au petrecut cel mai mult timp, și anume 4 ore. La polul opus s-a aflat Liechtenstein, a cărui traversare a necesitat doar… 10 minute!

Călătoria britanicilor în cifre

  • 14 țări străbătute;
  • 1.929 km parcurși;
  • 7 opriri pentru reîncărcare
  • viteză medie de 100 km/h;
  • 24 de sticle de apă;
  • 12 porții de cartofi prăjiți;
  • 9 sandwich-uri;
  • 12 cafele;
  • 2.050 de fotografii.

Sursa: InsideEVs