Modificări ale Codului Rutier în vremuri de carantină

Autor: ProMotor 03 apr. 2020 Știri auto
Modificări ale Codului Rutier în vremuri de carantină

Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care introduce modificări ale Codului Rutier. Proiectul ordonanței de urgență se află pus în dezbatere publică pe ministerului de Interne și prevede suspendarea aplicării unor dispoziţii privind circulaţia pe drumurile publice.

Măsurile au ca scop limitarea expunerii conducătorilor auto la viruși și au în vedere evitarea prezemței acestora la ghișeele poliției rutiere. Una dintre aceasta este eliminarea obligaţiei predării personale de către contravenient sau de către conducătorul auto a permisului reţinut de poliţia rutieră. În schimb, actele vor putea fi transmise prin poștă sau curier, iar cele care nu necesită predarea în original, prin mijloace electronice – email sau fax.

„Permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale. În aceeaşi ordine de idei, se impune derogarea de la obligativitatea contravenientului de a preda permisul de conducere personal ori prin reprezentant convenţional, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi reglementarea predării acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire”, se arată în nota de fundamentare.

„Este necesară stabilirea unei derogări, pe întreaga durată a stării de urgenţă, în sensul că dovada înregistrării plângerii contravenţionale se realizează printr-un document emis de către instanţa de judecată sau printr-un extras de pe portalul instanţelor de judecată www.portal.just.ro, iar transmiterea la unitatea din care face parte agentul constatator să se realizeze prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid. Subsecvent, permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale”, se mai arată în documentul care poate fi descărcat de pe site-ul ministerului de Interne.

Similar, se impune o derogare astfel încât predarea permisului de conducere să se facă de către titularul acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire, către unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, locuieşte, în situaţia persoanelor aflate la studii în România, în termen de cinci zile de la comunicarea ordinului.

MAI are în vedere să propună adoptarea proiectului cu modificări ale Codului Rutier cel târziu în şedinţa Guvernului din săptămâna 6-12 aprilie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide