Noi măsuri care privesc șoferii din România după adoptarea Ordonanței Militare Nr. 4

Autor: ProMotor acum 2 luni Știri

Marcel Vela a prezentat duminică, 29 martie 2020, noua Ordonanță Militară care clarifică, printre altele, situația conducătorilor auto care intră în România.

Mai exact pentru cei care conduc mașini mai mari de 2,4 tone.

Pentru aceștia vor exista trei situații pentru a se proteja pe ei înșiși, sau familia, de infectarea cu coronavirus: fie anagajatorul le va asigura un loc unde să se izoleze după ce intră în țară, sau între curse, fie se vor izola acasă, cei care au această posibilitate, dar fără a-i pune în pericol pe ceilalți membrii ai familiei, fie autoritățile locale le va asigura un spațiu unde acești șoferi să se izoleze, urmând ca autoritățile să asigure plata cazării în regim hotelier, dacă este cazul.

Prețul carburanților se plafonează

O altă decizie care îi vizează pe șoferi ar fi că în perioada stării de urgență s-a stabilit că prețul la carburanți nu poate fi majorat peste nivelul de azi, la data emiterii prezentei ordonanțe. Prețurile pot doar să scadă.

„În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă. Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în textul Ordonanței.

De asemenea, interdicția privind circulația în grup mai mare de trei persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.

 

 

 


Sursa foto: ProMotor


Comentarii
Inchide