Noi șosele din România primesc parapete mediane cu rulouri – VIDEO

Autor: ProMotor 04 mai 2022 Știri auto

Pagina de Facebook DRDP Iasi Oficial anunță că săptămâna aceasta se montează elemente de siguranță rutieră (parapete pe rulouri) pe DN 28, Bălțați, județul Iași. Montarea acestora se face pentru limitarea efectelor accidentelor de circulație care au loc în zonă.

Parapetele pe rulouri sunt o soluție nouă în Europa, România fiind prima țară care experimentează această soluție care a mai fost folosită doar în Coreea și Australia.

Intră în GALERIA FOTO

Cum funcționează parapetele pe rulouri într-un impact cu un autovehicul?

Parapetele pe rulouri reprezintă un sistem de protecție inovativ, conceput pentru a evita evenimentele rutiere soldate cu leziuni mortale, datorită capacității acestora de dispersare a energiilor în lungul parapetului, cu ajutorul rolelor. Vehiculele care intră în contact cu acest sistem de protecție sunt redirecționate înapoi pe calea de rulare, fiind astfel evitată părăsirea suprafeței carosabile.

Caracteristicile tehnice au permis sistemului de protecție să obțină rezultate pozitive deosebite în crash-teste de siguranță rutieră, performanțele superioare fiind datorate elementelor avansate de design și siguranță. Sectorul de drum pe care urmează să fie implementată această măsură a fost selectat în urma analizării mai multor sectoare de drumuri.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook - DRDP Iasi Oficial



Comentarii
Inchide