Noile Citroen C4 și e-C4. Atracția principală este versiunea electrică cu autonomie de 350 de km

Autor: Marius Vișan 01 iul. 2020 Știri auto

Citroen a dezvăluit hatchback-ul C4, precum și modelul electric e-C4. Citroen a prezentat cea mai recentă versiune a hatchback-ului C4 care va fi disponibil pentru prima dată și cu motor electric. Noile e-C4 – 100% electric și C4 răspund la toate așteptările segmentului și propun, în același timp, un concept modern adaptat la mediul vremurilor noastre.

Noul Citroen C4 are detalii vizuale impunătoare

Este ușor de observat că noul C4 este mai mult un crossover decât un hatchback obișnuit al segmentului C. Noul C4 măsoară 4.360 mm lungime, 1.800 mm lățime, are 1.525 mm înălțime și un ampatament de 2.670 mm. Prin comparație, iată măsurătorile predecesorului său: 4.329 mm lungime, 1.789 mm lățime, 1.491 mm  înălțime și un ampatament de 2,608 mm.

Intră în galeria foto

Detaliile vizuale includ consolele scurte faţă și spate, combinate cu o gardă la sol de 156 mm care dau vehiculului o postură mai impunătoare. Partea frontală şi posterioară vine cu iluminarea ca încorporează noile repere estetice ale Citroen. Tehnologia de iluminare este 100% LED, farurile principale având trei module “Citroen LED Vision”. Luminile de zi şi proiectoarele de ceaţă sunt la fel pe bază de LED-uri.

Interiorul mașinii se remarcă printr-un volan turtit în partea inferioară, cu padele, un display central tactil de 10 inci, un instrumentar de bord digital, un head-up display, precum și o nouă manetă a cutiei de viteze automate. Consola centrală include o zonă de încărcare wireless a telefoanelor, două porturi USB, dintre care unul USB-C.

În ceea ce privește practicalitatea, noul C4 are un portbagaj de 380 de litri care poate fi extins la  un maximum 1.250 litri dacă pliați bancheta.

Puteți cumpăra noul Citroen C4 cu o gamă de cinci motoare Euro 6 pe benzină sau două unități diesel

Modelul este disponibil în 3 versiuni de motorizări diferite: 100% electrică, pe benzină sau diesel, pentru a permite clienților să aleagă motorizarea care răspunde cel mai bine nevoilor lor. Noul e-C4 – 100% electric este cel de-al 5-lea model ce face parte din strategia de electrificare a mărcii Citroen, după C5 Aircross SUV Hybrid, Ami, e-Jumpy și e-SpaceTourer.

Unitățile pe benzină folosesc motorul de 1.2 litri în trei versiuni de putere.

PureTech 100 S&S cutie de viteze manuală cu 6 trepte
PureTech 130 S&S cutie de viteze manuală cu 6 trepte
PureTech 130 S&S automată cu 8 trepte
PureTech 155 S&S automată cu 8 trepte
PureTech 155 automată cu 8 trepte

Cele două versiuni diesel folosesc motorul de 1.5 litri cu două varinate de putere.

BlueHDI 110 cutie de viteze manuală cu 6 trepte
BlueHDi 130 automată cu 8 trepte

Dacă doriți opțiunea cu emisii zero există varianta e-C4 cu motorul electric de 50 kWh ce oferă 136 CP, și 260 Nm cuplu instant. Autonomia este de 350 km. Citroen e-C4 poate accelera până la 100 km / h în 9,7 secunde, iar viteza maximă ajunge la 150 km / h.

În ceea ce privește timpii de încărcare, Citroen spune că 80% din baterie pot fi încărcați în 30 de minute folosind un încărcător rapid de 100 kW, în timp ce la o priza de acasă poate dura mai mult de 24 de ore pentru a reîncărca e-C4.

Citroen C4 2020 și e-C4 2020 vor fi disponibile pentru a fi comandate în Europa în această toamnă.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide