Noua Toyota Hilux Invincible ridică ștacheta în segmentul pick-up-urilor de lifestyle

Autor: Promotor 04 iun. 2020 Știri auto

Noua Toyota Hilux Invincible ridică ștacheta în segmentul pick-up-urilor de lifestyle, cu un design atractiv, un tren de rulare optimizat și o nouă motorizare diesel de 2,8 litri. În plus, echipare Invincible se adresează celor care doresc maximum de confort de la un pick-up, un segment ignorat de Toyota până acum.

Intră în Galeria FOTO

Toyota Hilux este un simbol al fiabilității, iar capacitatea sa de a duce sarcinile la bun sfârșit, inidiferent de condiții, este legendară. A fost însă considerată întotdeauna un model mai degrabă spartan, mai puțin potrivit pentru cei care vor să combine munca și plimbările cu familia. Iar pe noul segment al pick-up-urilor de lifestyle, care prinde teren în ultimul timp, Hilux nu a fost niciodată un rival serios pentru modele ca Volkswagen Amarok, Nissan Navara sau Mercedes-Benz Clasa X (R.I.P.).

Ei bine, se pare că japonezii au reconsiderat opțiunile și au oferit, odată cu actualizarea din acest an, o echipare de vârf Invincible care oferă un nivel de confort și tehnologie așteptat de cei care cumpără un pick-up ca mașină de familie. Echiparea este disponibilă pentru versiunile de caroserie Double Cab și Extra Cab și oferă toate dotările de confort așteptate de cei mai pretențioși clienți într-un pachet care strigă „premium” cu toată gura.

Pe lângă materialele de calitate – ornamente din piele și metal satinat, plastice moi și un post de conducere care seamănă cu cel al unui SUV trendy (incluzând aici iluminatul ambiental) – Toyota Hilux Invincible dispune de dotări de confort și un sistem de infotainment modern, cu suport pentru Apple CarPlay și Android Auto.

Toyota Hilux Invincible: Ce noutăți tehnice aduce?

În ceea ce privește trenul de rulare, obiectivul inginerilor Toyota a fost să mențină capabilitățile legendare în off-road ale lui Hilux în condițiile unui confort îmbunătățit pe asfalt. Au fost optimizate arcurile și amortizoarele, dar și brațele punții față, păstrând arhitectura body-on-frame și suspensia cu arcuri lamelare în spate, care asigură robustețea extremă a lui Hilux în cele mai dificile condiții de exploatare.

Alături de motorul de 2,4 litri anterior, Hilux dispune acum de un nou motor de 2,8 litri care dezvoltă 204 CP și un cuplu maxim de 500 Nm. Acesta va fi disponibil cu transmisie manuală sau automată (șase trepte în ambele cazuri) și asigură performanțe dinamice foarte bune, cu un timp pentru accelerația de la 0 la 100 km/h în 10,0 secunde – cu 2,8 secunde mai puțin decât în cazul motorului de 2,4 litri.

Noul pick-up Toyota Hilux a fost testat de pilotul de Formula 1 Fernando Alonso, care s-a declarat încântat de capabilitățile rutiere ale noului model.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide