Noua Toyota Yaris și RAV4 plug-in, în România din această vară

Autor: ProMotor 25 feb. 2020 Știri auto

Toyota România a anunțat că noile modele Yaris și RAV4 Plug-in Hybrid vor ajunge în România din această vară. Ambele modele au fost prezentate luna trecută, în cadrul Forumului Kenshiki din Amsterdam.

Noul RAV4 a fost prezentat luna trecută la Forumul Kenshiki 2020 de la Amsterdam, alături de noul Yaris, dar și de alte modele şi concepte.

Prima versiune plug-in hybrid a lui RAV4, cu o putere totală a sistemului de 306 CP, poate accelera de pe loc până la 100 de km/h în doar 6,2 secunde, depășind oricare dintre rivalii săi cu motoare convenționale. Mai mult, datele preliminare în ciclu WLTP indică o cantitate de emisii de doar 28 g de CO2/km.

Noul model Yaris, conceput pentru a fi cel mai sigur autovehicul compact de clasa B din lume, aduce în premieră filosofia Toyota New Global Architecture (TNGA) în cadrul segmentului de mașini compacte, odată cu debutul noii platforme GA-B și al noului sistem hibrid ajuns la generația a patra.

Toyota a redus lungimea totală a noului Yaris cu 5 mm și, în același timp, a mărit ampatamentul cu 50 mm, asigurându-se că mașina este agilă, dar și ușor de condus și de parcat în oraș. Sistemul hibrid este dotat cu noul motor pe benzină Dynamic Force de 1.5 litri, cu trei cilindri și ciclu Atkinson. La fel ca în cazul versiunilor cu patru cilindri de 2.0 și 2.5 litri, tehnologia Dynamic Force beneficiază de îmbunătățiri care reduc frecările interne, pierderile mecanice și optimizează combustia.

Forumul Kenshiki de la Amsterdam a marcat și anunțul făcut de Toyota Motor Europe privind planul de a introduce un nou model în linia sa locală. Este vorba despre un SUV compact bazat pe o nouă variantă a platformei GA-B, cea care stă la baza noului Yaris. Denumirea noului SUV compact, volumul de producţie și momentul introducerii pe piaţă urmează să fie anunțate la Salonul Auto de la Geneva, unde vor fi prezente și noul Yaris și RAV4 plug-in.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide