Cât costă noul Bayon în România? E cel mai ieftin SUV de la Hyundai!

Autor: Elena Luchian 11 mart. 2021 Știri auto

Noul Hyundai Bayon este cel mai ieftin SUV al constructorului sud-corean. Cât costă mașina în România? Avem prețurile la doar câteva zile de la prezentarea oficială.

GALERIE FOTO

Noul Bayon de la Hyundai poate fi comandat deja în România. Versiunea entry-level vine cu un preț de pornire de 17.267 euro. Dar Hyundai oferă două reduceri consistente, care duc mașina la 13.923 de euro. Mai mult, modelul poate fi achiziționat prin intermediul Programului Rabla. Astfel, prețul de pornire este de 12.598 euro.

Versiunea de bază are motor pe benzină de 1,2 litri, care dezvoltă 84 de cai putere și echipare Comfort. Bayon vine cu jante din oțel de 16 inci, lumini de zi și de poziție LED și oglinzi electrice și încălzite. Se regăsesc la bord un sistem de aer condiționat cu reglaj manual, o cotieră glisantă, patru geamuri electrice, iar volanul și schimbătorul de viteze sunt îmbrăcate în piele.

Cei care își doresc o echipare superioară, atunci când comandă noul Hyundai Bayon, pot bifa “Led Line”, pentru un preț cu prima de casare inclusă de 15.038 de euro. Aceasta oferă în plus jante din aliaj de 16 inci, stopuri LED, scaune față încălzite și un ecran tactil de 10,25 inci, iar volanul îmbrăcat în piele este și încălzit.

Vopseaua metalizată costă 392 de euro. 440 de euro plătesc clienții care își doresc o culoare exterioară perlată.

Noul Hyundai Bayon – Cât costă versiunea de top?

Versiunea de top este M-Hybrid cu motor turbo de 1.0 litru cu 100 de cai putere, transmisie automată 7DCT cu șapte trepte și dublu ambreiaj și echipare Led Line.

Această versiune are preț de listă de 22.384 euro. Cu promoția Hyundai și prin Programul Hyundai 2021, vârful de gamă ajunge la 19.040 de euro. Cu prima de casare oferită prin Programul Rabla, clienții pot comanda noul Hyundai Bayon pentru 17.205 euro.

Bayon măsoară 4.180 de milimetri în lungime, fiind cu doar 25 de milimetri mai scurt decât Kona facelift. Are 1.775 de milimetri în lățime și 1.490 de milimetri în înălțime. Ampatamentul noului SUV este de 2.580 de milimetri. Portbagajul oferă un volum de 411 litri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide