Noul BMW i4 eDrive35 poate fi comandat acum și în România

Autor: Ionuț Vîlciu 03 nov. 2022 Știri auto

Noul BMW i4 eDrive35 este disponibil pentru comenzi în România. BMW i4 eDrive35 se alătură modelelor i4 eDrive40 și i4 M50.

Noul BMW i4 eDrive35 se alătură modelelor i4 eDrive40 și BMW i4 M50 și consolidează gama de vehicule electrice BMW. i4 eDrive35 este propulsat de aceeași tehnologie eDrive care se regăsește pe iX, iX3 și celelalte modele i4. La i4 eDrive35, un singur motor sincron AC este alimentat de baterii de înaltă tensiune cu o capacitate brută de 70,2 kWh. Capacitatea netă este de 66 kWh. Motorul electric antrenează puntea spate și oferă 286 CP și 400 Nm. Accelerație 0-100 km/h se realizează în numai 6,0 secunde.  Autonomia în regim WLTP este evaluată la 483 de kilometri. Viteza maximă este limitată la 190 km/h, la fel ca în cazul lui i4 eDrive 40.

Folosind încărcarea rapidă DC, bateriile pot fi alimentate cu o putere de 180 kW. Proprietarii se pot aștepta să poată încărca bateria de înaltă tensiune a lui i4 eDrive35 de la 10% la 80% în doar 32 de minute.

Ce primești de la BMW i4 eDrive35?

Echiparea standard în care vine i4 eDrive35 include, printre altele, iDrive de ultimă generație dezvoltat pe baza sistemului de operare BMW, oferind inclusiv ecran central curbat și Live Cockpit Plus care include sistemul de navigație BMW Maps. Între echipamentele standard sunt incluse și pompă de căldură, cameră de marșarier, pilot automat cu funcție de frânare, Speed Limit Info sau asistent pentru parcare.

Producția lui i4 eDrive35 pentru 2023 va începe la sfârșitul anului 2022, la uzina din München. Primele livrări ale noii variante de model sunt așteptate în prima parte a anului 2023. Prețul de pornire pentru România este 50.159 de euro, cu TVA inclus. Noul model devine astfel nu doar cea mai accesibilă versiune a lui i4. De asemenea, devine și cel mai accesibil Seria 4 Gran Coupe din gamă.

Sursa: BMW

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: BMW


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide