Noul Lightyear 0 este cea mai aerodinamică mașină de serie din lume (VIDEO)

Autor: Adrian Somai 16 sept. 2022 Știri auto

Lightyear 0, un model electric alimentat cu energie solară, intră în istorie și devine cea mai aerodinamică mașină de serie produsă vreodată. Mașina are un preț de puțin peste 300.000 de euro și va fi disponibilă curând pe mai multe piețe auto europene.

Mașina este creația unei echipe de tineri ingineri olandezi care au participat de-a lungul vremii la o serie întreagă de concursuri de eficiență și aerodinamică. Tinerii nu au renunțat deloc la ideea cu care au pornit la drum, reușind în cele din urmă să își deschidă propria companie producătoare de mașini electrice, să atragă fonduri substanțiale și să lanseze producția de serie a primului lor model electric alimentat cu energie solară.

Potrivit prezentării, Lightyear 0 este cu adevărat special datorită formei sale aerodinamice și a masei totale foarte scăzute. De asemenea, nu trebuie omise nici panourile solare de care dispune, panouri care pot furniza destulă electricitate pentru o autonomie de până la 70 de kilometri într-o zi. Dacă asta nu este de ajuns, Lightyear 0 este echipat și cu o baterie care oferă o autonomie de peste 600 de kilometri.

Încă de la prima privire poți observa o linie de design extrem de fluidă și aerodinamică, acesta fiind și lucrul cu care se mândrește cel mai mult Lightyear 0. Mașina a fost testată într-un tunel aero din Germania, iar rezultatele s-au dovedit a fi extrem de bune. Mai exact, vorbim despre un coeficient aerodinamic de numai 0.175. În aceste condiții, Lightyear 0 devine cea mai aerodinamică mașină produsă în serie care a fost construită vreodată în întreaga lume.

Mercedes EQXX are un coeficient aerodinamic și mai mic

Lightyear 0 este echipată cu o unitate de motorizare electrică de 177 de cai putere. Accelerația de la 0 la 100 km/h poate fi realizată în aproximativ 10 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge un astfel de model este de 160 km/h.

Singura mașină cu un coeficient aerodinamic și mai mic este Mercedes EQXX, însă trebuie precizat faptul că acesta nu este decât un concept, nu un model de serie. Potrivit constructorului german, EQXX se mândrește cu un coeficient aerodinamic de 0.170.

VIDEO:

Sursa: The Driven

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Lightyear


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide