Noul Mercedes-AMG GT 63 S E Performance debutează cu peste 800 CP și 1.400 Nm – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 22 apr. 2024 Știri auto

Mercedes-AMG a prezentat cea mai puternică versiune a noului său coupe de performanță. Denumit AMG GT 63 S E Performance, acesta livrează 816 CP și 1.420 Nm cuplu maxi, fiind și cel mai rapid AMG din istoria pe repriza 0-100 km/h.

Noul Mercedes-AMG GT 63 S E Performance a fost prezentat oficial cu ocazia Marelui Premiu al Formulei 1 din China, unde Marele Circ a revenit după o absență de cinci ani. Cea de-a patra versiune, dar și cea mai puternică, folosește un sistem de propulsie plug-in hybrid și se laudă cu cifre impresionante de putere.

Mercedes-AMG GT 63 S E Performance nu se diferențiază foarte mult prin design, comparativ cu restul gamei. Mașina a primit elemente aerodinamice active, cum ar fi un splitter frontal sau un spoiler în partea din spate. De asemenea, mașina vine în standard cu jante de 20 de inch, cele de 21 de inch fiind opționale.

Cel mai rapid AMG de la 0 la 100 km/h

Sub capota noii versiuni a coupe-ului regăsim același propulsor hibrid cu încărcare la priză, format dintr-un motor V8 de 4,0 litri și un motor electric. Este același sistem de propulsie regăsit și pe noul Mercedes-AMG SL63 S E Performance. Astfel, puterea maximă dezvoltată de acest propulsor este de 816 CP și 1.420 CP, fapt ce face din AMG GT 63 S E Performance cel mai rapid AMG pe repriza 0-100. Mașina poate accelera cu start de pe loc până la 100 km/h în doar 2,8 secunde și are o viteză maximă de 320 km/h. Prin comparație, AMG One sprintează de la 0 la 100 în 2,9 secunde.

Trebuie să știți că mașina folosește o baterie destul de mică, de 6,1 kWh, despre care producătorul spune că poate oferi până la 13 kilometri de autonomie pur electrica. Este clar că Mercedes-AMG s-a concentrat pe performanțe maxime, ci nu pe eficiența energetică. Nu în ultimul rând, întregul sistem este conectat la o transmisie automată cu 9 trepte de viteză.

Pentru a face față performanțelor mai mari, dar și a masei suplimentare generate de sistemul hibrid, mașina este dotată cu discuri ceramice de 420 mm pe puntea față, respectiv 380 mm pe puntea spate. În plus, șoferul are la dispoziție nu mai puțin de 8 moduri de rulare: Comfort, Slippery, Sport, Sport+, Race, Electric, Battery Hold și Individual.

Deocamdată, Mercedes-AMG nu a comunicat prețurile pentru noua versiune AMG GT, dar anunță că va deschide comenzile pentru noul model în al treilea trimestru al anului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mercedes-Benz


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide