Noul Mitsubishi Colt: Japoneza cu ADN francez – VIDEO

Publicat: 15 02. 2024, 10:55

This browser does not support the video element.

Noua generație Mitsubishi Colt își trage rădăcinile din Franța, acolo unde are un frate. Totuși, prin ce se diferențiază de Renault Clio și cum vrea să fure o parte din clientela acestuia?

Mitsubishi trece printr-o transformare, iar pentru a rămâne relevant pe piața mașinilor noi din Europa, japonezii au preluat câteva modele de la partenerii de grup. Astfel, noile generații ASX și Colt sunt strâns înrudite cu Renault Captur, respectiv Renault Clio.

Faptul că noua generație a hatchback-ului de segment B este bazată pe Clio nu este neapărat un lucru rău, deoarece modelul francez și-a demonstrat aptitudinile și este apreciat la nivel european, iar cea de-a cincea generație a primit și un facelift în decursul anului trecut. Noul ASX este construit pe baza lui Renault Clio 5 facelift, dar nu există diferențe majore între cele două modele.

Prin ce se diferențiază noul Mitsubishi Colt de fratele său francez?

La nivel de design, mașinile sunt aproape identice. Bineînțeles, siglele au fost schimbate pe Mitsubishi Colt, iar mașina vine cu jante specifice modelului. Cu toate acestea, există două capitole la care Colt se impune în fața lui Clio. Noul Colt are o garanție mai mare, de 5 ani, în timp ce Clio vine cu o garanție de 3 ani ce poate fi apoi extinsă la 5. De asemenea, în versiunile superioare de echipare similare, Colt ajunge să coste mai puțin decât Clio.

Exemplarul testat de noi a fost unul echipat cu motorizarea full-hybrid, în echiparea Instyle, motorizare identică cu cea pe care o putem lua și pe Clio. La finalul zilei, o configurație precum cea testată de noi va avea un preț de listă de 26.350 de euro.

Puteți recunoaște un Colt după grila specifică, cu logo-ul Mitsubishi în centru, iar în partea din spate există textul Mitsubishi în loc de rombul Renault. O altă diferență subtilă constă în stopuri. În timp ce pe Clio facelift blocurile optice spate au sticla transparentă, pe Colt sticla a rămas roșie.

La interior, Clio primește un volan specific și o grafică ușor ajustată pentru sistemul de infotainment. Per total, forma rămâne aceeași, dar nu este un lucru rău, deoarece Clio oferă o cabină ergonomică și echipamente îndestulătoare.