Noul Volkswagen ID.3 1ST a fost prezentat oficial în România. FOTO

Autor: Elena Luchian 30 nov. 2019 Știri auto

Noul Volkswagen ID.3 1ST a fost prezentat oficial în România, în cadrul unui show spectaculos, care a avut loc într-un cinematograf ultra-modern din Capitală. Primul membru al familiei electrice ID ajunge la noi la două luni după ce a fost dezvăluit la Salonul Auto de la Frankfurt. Ediția de lansare vine cu o echipare atractivă.

Intră în GALERIA FOTO

“Este Golf-ul revoluției electrice”, este planul pregătit de cei de la Volkswagen pentru primul membru al familiei ID, mizând pe interesul arătat de public noii game electrice. Modelul a fost deja pre-comandat de peste 30.000 de clienți, cei mai mulți dintre aceștia efectuând rezervarea în primele zile după prezentarea oficială din Germania. Aceștia au achitat un avans de 1.0000 de euro, bani pe care îi primesc înapoi în cazul în care se răzgândesc. Stocul rezervat României, de 450 de unități, a fost deja epuizat.

volkswagen id.3

Construit la uzina de la Zwickau, Germania, pe platforma MEB, rezervată de grupul Volkswagen mașinilor electrice, ID.3 va fi disponibil în două versiuni de putere, cu 150 și 204 cai putere și cu trei linii de echipare: 1ST, Plus și Max.

Trei baterii sunt disponibile în gama ID.3: de 45 kWh cu o autonomie de până la 330 de kilometri, de 58 kWh cu autonomie de până la 420 de kilometri și de 77 kWh cu autonomie de 550 de kilometri. În versiune 1ST, ID.3 vine cu bateria medie și primește scaune și volan încălzite și jante de 18 inci, 1ST Plus vine și cu o cameră pentru marșarier, cruise control adaptiv și jante de 19 inci, iar 1ST Max primește un head-up display cu realitate augmentată, sistem audio Beats, un plafon panoramic din sticlă și jante de 20 de inci.

Ultra-tehnologizatul ID.3 are – spun cei de la Volkswagen – de 10 ori mai multe linii de programare decât un smartphone performant.

Cât costă în România?

Primii clienți își vor primi noul Volkswagen Golf ID.3 1ST începând cu vara anului viitor. Versiunea standard are un preț de pornire de 36.072 de euro, versiunea Plus costă 41.786 euro, în timp ce versiunea de top, Max, poate fi comandată pentru suma de 47.505 euro. Prețurile includ TVA, dar nu și subvenția acordată de stat în cadrul Programului Rabla Plus.

volkswagen id.3

Volkswagen este primul producător auto care oferă încărcăre gratuită în primul an de utilizare, la stațiile electrice disponibile la toți distribuitorii săi autorizați, în limita a 2.000 kWh.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen



Comentarii
Inchide