Noul Volvo P1800 Cyan costă jumătate de milion de dolari! GALERIE FOTO

Autor: Elena Luchian 03 sept. 2020 Știri auto

Noul Volvo P1800 Cyan reprezintă o abordare nouă a coupe-ului clasic produs de Cyan Racing, triplă câștigătoare a Campionatului Mondial de Turisme.

GALERIE FOTO

Noul Volvo P1800 Cyan este produsul imaginației celor de la Cyan Racing, aflați sub umbrela gigantului chinez Geely. Mașinăria construită de ei are la bază modelul Volvo P1800. Noua versiune va intra în producție la finele acestui an, spre bucuria fanilor brand-ului cu ADN suedez, care au crezut inițial că modelul este o creație unică.

Noul Volvo P1800 Cyan (3)

GALERIE FOTO

Automobilul este pus în mișcare de un motor turbo de 2.0 litri cu patru cilindri care dezvoltă 419 cai putere și un cuplu de 455 Nm. Propulsorul este cuplat la o transmisie manuală cu cinci trepte, de proveniență Holinger, o bucurie pentru puriști. Mai puțin de o tonă cântărește noul P1800 Cyan (990 de kilograme). Aceată unitate este preluată de la mașina de curse Volvo S60 TC1, la care linia roșie începe de la 7.700 rpm.

“Evident, puteam să construim un Volvo P1800 electric, echipat cu tehnologie de ultimă oră, care să ofere lux și confort. Dar nu asta ne-am dorit”, a explicat CEO-ul și fondatorul companiei, Christian Dahl. “Am decis să încetinim scurgerea timpului și să înghețăm o parte din el în propria noastră capsulă a timpului. Astfel, am luat ce a fost mai bun în perioada de aur a anilor ’60 și am combinat-o cu abilitățile prezentului, păstrând însă, o experiență la codus pură și rafinată.”

Volvo P1800 Cyan repară greșelile anilor ’60

Caroseria a fost reconstruită pentru a permite un ecartament mai generos, jante de dimensiuni mai mari și repoziționarea pavilionului. Aceasta este realizată din fibră de carbon. Și șasiul a fost ranforsat cu oțel de înaltă rezistență și fibră de carbon. Rezistența la torsiune era un aspect deficitar în anii ’60.

Noul Volvo P1800 Cyan (10)

GALERIE FOTO

O suspensie reglabilă și un diferențial cu alunecare limitată se regăsesc la noul Volvo P1800 Cyan.

Compania păstrează misterul asupra numărului de unități pe care le va produce. Primele exemplare vor ieși de pe linia de asamblare chiar în această toamnă și vor avea un preț de jumătate de milion de dolari.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide