O companie din Brașov a investit sute de mii de euro într-un prototip de autoutilitară electrică

Autor: Promotor 20 mai 2022 Știri auto

La Braşov a fost dezvoltată o autoutilitară electrică ce s-ar putea construi în serie.

Compania brașoveană Moveos a investit câteva sute de mii de euro într-un prototip de autoutilitară electrică.

Finalizarea procedurii de certificare conform normelor românești în vigoare este programată pentru mijlocul acestei veri. Acest lucru va face posibilă înregistrarea autoutilitarei cu numere galbene la primării și utilizarea acesteia pe drumurile publice.

Autonomie de 80 de km, viteză de 45 km/h

Anul acesta ar urma să demareze producția de preserie, iar de anul viitor, într-o fabrică din Făgăraș, cel mai probabil, producția de serie.

„Noi suntem pregătiți în producția de serie să livrăm anual către viitorii noștri clienți pâna la 5.000 de autoutilitare electrice. După modelul marilor constructori de automobile, viitoarea unitate de producție se va ocupa exclusiv de integrarea componentelor provenite în proporție de 50% de la furnizori autohtoni”, au mai precizat reprezentanții societății într-un răspuns pentru BizBrașov.

Bateriile se vor putea încărca în șase – opt ore

Autoutilitara va putea fi folosită într-o mulțime de domenii, cum ar fi ferme agricole, resorturi turistice, platforme industriale, depozite logistice, stadioane etc.

Aceasta va avea o sarcină maximă de 500 de kilograme, o viteză maximă de 45 km/h, o autonomie de 80 de kilometri, iar bateriile se vor putea încărca în șase – opt ore.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: emoveutil.moveos.ro



Comentarii
Inchide