O șoferiță a scos de pe șine locomotiva Mocănița după ce nu s-a asigurat

Autor: Ionuț Vîlciu 27 aug. 2022 Știri auto
O șoferiță a scos de pe șine locomotiva Mocănița după ce nu s-a asigurat

Locomotiva Mocăniței Huțulca de la Moldovița a deraiat de pe șine. Incidentul a fost provocat de o șoferiță neatentă.

Accidente se produc la tot pasul, în fiecare zi. Totuși, nu întotdeauna ne este dat să vedem incidente inedite, ca acesta, spre exemplu. În cele ce urmează vom vedea ce înseamnă neatenția. Chiar dacă pare comic la prima vedere, astfel de lucruri nu ar trebui luate în derâdere.

Locomotiva Mocăniței Huțulca de la Moldovița a deraiat marți la prânz de pe șine, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism. Accidentul s-a petrecut pe drumul comunal 176 din comuna Moldovița. Totul s-a întâmplat după ce șoferița de la volanul autoturismului nu s-a asigurat la ieșirea din curte.

În urma impactului, trenulețul a sărit de pe șine, iar autoturismul a fost avariat. Accidentul s-a petrecut în timp ce Mocănița efectua o cursă cu turiști pe traseul dintre Moldovița și satul Argel. La un moment dat, o femeie aflată la volanul unui Volkswagen nu s-a asigurat la ieșirea din curtea alăturată căii ferate. Neșansa a făcut ca fix în acel moment să treacă Mocănița prin față curții.

Accident cu locomotiva Mocănița. Din fericire, nimeni nu a fost rănit

În urma impactului, locomotiva a deraiat, iar autoturismul a fost grav avariat. Acesta a fost prins între gardul gospodăriei și locomotivă. Din fericire, nici femeia aflată la volan și nici copilul nu au fost răniți.

În urma celor întâmplate, turiștii au coborât din tren după. Cu siguranță au tras o sperietură zdravănă din cauza accidentului. Ei au fost preluați pentru a fi transportați spre destinație, iar cauzele producerii accidentului vor fi investigate de polițiști. Din primele cercetări efectuate, se pare că vinovată de producerea accidentului ar fi femeia de la volanul mașinii. Ea nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru distrugere din culpă.

Sursa: Monitorul de Suceava

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Glasul Sucevei YouTube


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide