Ce ofertă a primit Grupul Volkswagen pentru a vinde Lamborghini și cine vrea să cumpere brand-ul?

Autor: Elena Luchian 26 mai 2021 Știri auto

Grupul Volkswagen a primit o ofertă pentru a vinde brand-ul Lamborghini. Cine vrea să cumpere compania care produce mașini sport?

GALERIE FOTO

Oferta a venit din partea unui consorțiu anglo-elvețian format recent. Quantum Group AG a vrut să achiziționeze marca Lamborghini, scrie în exclusivitatea Autocar.co.uk.

Quantum și-a manifestat intersul de a cumpăra brand-ul la începutul acestei luni. Compania este reprezentată în acest demers de Rea Stark, co-fondator al Piech Automotive. În consiliul de administrație de la Piech Automotive se află și Anton Piech, fiul fostului președinte al Volkswagen Group, Ferdinand Piech, alături de fostul CEO de la Porsche, Matthias Muller.

Consorțiul format recent ar fi propus suma de 7,5 miliarde de euro. Oferta este făcută și pentru uzina de la Sant’Agata Bolognese, dar și pentru operațiunile desfășurate de companie în motorsport.

Surse neoficiale vorbeau, încă de anul trecut, despre intenția Grupului Volkswagen de a vinde Lamborghini, aflat sub tutela Audi. Dar un reprezentat Audi contactat de Autocar, a anunțat că Lamborghini nu este de vânzare.

Grupul Volkswagen a achiziționat Lamborghini de la două companii asiatice în 1998

Compania producătoare de mașini sport a fost fondată de Ferruccio Lamborghini în 1963. Deținătorul companiei s-a schimbat însă de trei ori în trei ani.

O criză financiară, o criză a petrolului, chiar și un faliment în 1978 și-au trecut italienii în palmares.

Grupul Volkswagen a achiziționat Lamborghini în 1998 de la companiile asiatice care îl cumpăraseră cu doar patru ani în urmă. Brand-ul a fost plasat sub comanda celor de la Audi.

Italienii au înregistrat un record în vânzări în 2019, chiar înaintea izbucnirii crizei sanitare. 8.205 clienți au cumpărat un model al brand-ului, iar Urus, primul SUV Lamborghini, a fost cel a revigorat gama. Alături de Urus, în portofoliul italienilor, se regăsesc la această oră Huracan, Aventador și seria limitată Sian.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide