Opel Kadett C aniversează 50 de ani

Autor: Promotor 14 sept. 2023 Știri auto

Înainte de Astra, Opel era reprezentat în segmentul mașinilor compacte de Kadett. Cea de-a treia generație a modelului german împlinește 50 de ani.

Noul Opel Astra Sports Tourer Electric și-a sărbătorit premiera mondială în cadrul IAA Mobility din München în urmă cu doar câteva zile. Noua versiune electrică a modelului de clasă compactă reprezintă o parte componentă a viitorului brandului german, care se uită către un viitor complet electric.

Totuși, 2023 marchează o altă bornă importantă pentru Opel, anume aniversarea a jumătate de secol a lui Kadett C. Înainte de Astra, Kadett a dat numele seriei de modele care a fost populară printre clienți timp de generații. Una dintre ele sărbătorește acum o aniversare: exact acum 50 de ani, a treia generație postbelică a modelului compact al mărcii germane, Opel Kadett C, a fost lansată pentru prima dată, având mai multe configurații decât oricare dintre predecesorii săi.

Cea de-a treia generație Kadett a avut mai multe variante produse între 1973 și 1979. Având o caroserie cu un design simplist și o nouă punte față cu două brațe, Kadett C cu tracțiune spate și-a făcut debutul la sfârșitul verii anului 1973. Printre elementele de design caracteristice se numărau grila plată a radiatorului, capota motorului cu pliul caracteristic și difuzorul frontal sculptat în caroserie.

Opel Kadett C a fost conceput ca o „mașină universală”

Cea de-a treia generație Kadett a fost disponibilă inițial ca berlină cu două și patru uși în versiuni normale și de lux, ca break cu trei și cinci uși și coupé. Aveau să urmeze mult mai multe variante, deoarece Kadett C a fost conceput ca o „mașină universală“. Nu numai că a ieșit de pe liniile de asamblare din Germania, dar a fost produs și sub denumirea de Chevette la Vauxhall, în Marea Britanie. În plus, a fost construit și în Asia, Australia și America de Nord și de Sud, cu o caroserie ușor modificată și tehnologie adaptată la condițiile locale.

În Germania, propulsia era asigurată inițial de motoare de 1,2 litri cu 52 CP sau 60 CP. La începutul anului 1975, o unitate de propulsie pe benzină de 1,0 litri cu 40 CP s-a alăturat gamei de motoare. Iar cu modelul GT/E cu injecție de combustibil de 105 CP prezentat la IAA în 1975, Opel a continuat tradiția modelului Rallye Kadett. Cu o greutate de  circa 900 de kilograme, putea atinge o viteză maximă de 184 km/h.

De asemenea, Kadett C a fost prima iterație a acestui model ce a beneficiat de centuri de siguranță în 3 puncte, montate pentru locurile din față. Cea mai mare inovație tehnică a modelului Kadett C a fost suspensia față cu două brațe și arcuri elicoidale. Toate versiunile aveau o bară stabilizatoare standard. Ecartamentul era cu 20 mm mai lat decât cel al predecesorului pentru îmbunătățirea manevrabilității.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Opel



Comentarii
Inchide