Opreau şoferi pentru abateri grave, dar când primeau bani îi sancţionau pentru lipsa centurii. Şase poliţişti au fost condamnaţi la închisoare

Autor: Mediafax 08 mai 2019 Știri auto
Opreau şoferi pentru abateri grave, dar când primeau bani îi sancţionau pentru lipsa centurii. Şase poliţişti au fost condamnaţi la închisoare

Şase angajaţi ai Poliţiei Rutiere din Galaţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare sau suspendare, pentru că luau mită de la şoferi să nu le reţină permisele, decizia luată de magistraţii Curţii de Apel din Galaţi fiind definitivă. Dosarul a fost deschis în urmă cu patru ani.

Poliţiştii de la rutieră solicitau mită şoferilor pe care, apoi, îi amendau pentru abateri mai uşoare. Astfel, în loc să rămână fără permisul de conducere pentru depăşirea vitezei legale, şoferii achitau o sumă de bani şi poliţiştii le întocmeau procese-verbale de contravenţie în care menţionau, în fals, că au avut abateri mai uşoare, respectiv nefolosirea luminilor de întâlnire sau a centurii de siguranţă.

Cazul a intrat în atenţia procurorilor după ce mai mulţi şoferi au făcut plângere.

După un proces care a ţinut aproape patru ani, trei dintre poliţişti au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, iar ceilalţi trei la închisoare cu executare.

„Curtea de Apel Galaţi a dispus condamnarea inculpaţilor Glod Valeriu, la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri, Bejan Sorin la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), Pascal Maricel, la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Manole Marin, la o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), Corovancă Gheorghe la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Luca Rafael Ionuţ la o pedeapsă de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Hotărârea este definitivă”, au anunţat reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi.

În plus, când au aflat că sunt urmăriţi de Direcţia Generală Anticorupţie, poliţiştii au distrus aparatura de filaj. Potrivit anchetatorilor, doi dintre poliţişti au demontat şi sustras un dispozitiv de înregistrare imagini şi sunete, pe care ulterior l-au distrus, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide