Parcagiii din București, luați în vizor de polițiști. Ce riscă aceștia când sunt prinși

Autor: ProMotor 11 ian. 2020 Știri auto
Parcagiii din București, luați în vizor de polițiști. Ce riscă aceștia când sunt prinși

Parcagiii din București au fost luați în vizor de polițiști. Agenți ai Poliției Capitalei au efectuat, vineri, o razie în centrul Bucureștiului și au depistat 31 de persoane care cereau ilegal taxă pentru locurile de parcare. În urma acțiunii, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 5.000 lei.

Vineri, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiști din cadrul Poliției Sectorului 1 au organizat acțiune pentru depistarea celor care solicită ilegal taxă pentru locurile de parcare, într-o zonă centrală a Capitalei.

„În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fiind depistate 31 de persoane care ofereau locuri de parcare în mod ilegal”, se arată într-o informare transmisă de Poliţia Capitalei.

Poliţiştii solicită cetăţenilor să nu mai încurajeze acest fenomen şi să nu mai ofere bani acestor persoane care oferă în mod ilegal locuri de parcare.

În ciuda acțiunilor polițiștilor, parcagiii din București nu par deloc impresionați. Cei mai mulți dintre ei au strâns un teanc gros de amenzi, pe care nu intenționează să le plătească vreodată. Potrivit unor estimări oferite de polițiștii locali, cu câțiva ani în urmă, un parcagiu poate câștiga într-o lună cât un angajat la o multinațională, lucrând numai câteva ore pe zi.

„Un parcagiu poate câștiga într-o lună muncind trei ore pe zi aproximativ 4.000 de lei”, declara acum doi ani Răzvan Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale, pentru Digi24.ro. Între timp, tarifele de parcare au crescut, la fel ca și numărul de mașini în căutarea unui loc de parcare.

Parcagiii din București: Lege pentru pedepsirea lor

Situația este departe de a putea fi stăvilită, chiar și în condițiile unor măsuri mai dure. Tot acum doi ani, parlamentarul PNL Ovidiu Raețchi propunea pedeapsa cu închisoarea pentru parcagii. „Într-o primă etapă să vorbim de zile de lucru în folosul comunităţii; într-o a doua etapă să existe eventual o pedeapsă cu suspendare şi abia într-o a trei etapă să se pună problema de o pedeapsă de la 6 luni la un an. Eu sper să nu se ajungă acolo”, afirma cu doi ani în urmă Ovidiu Raeţchi, deputat PNL. O inițiativă legislativă în acest sens a trecut de Senat în 2017, dar nu a ajuns niciodată să fie votată în Camera Deputaților.

Potrivit proiectului, cei care solicită bani în mod ilegal pentru dirijarea, ghidarea unui şofer într-un loc de parcare sau eliberarea acestuia şi/sau pentru paza maşinii vor putea fi pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la un an. În cazul în care persoana respectivă pretinde bani pentru a permite parcarea unei maşini pe un spaţiu ce aparţine statului, pedeapsa va fi închisoarea de la nouă luni la doi ani.

Pedepsele prevăzute în proiectul de lege pot ajunge până la zece ani de închisoare, dacă o persoană constrânge o alta să obţină bani din exploatarea ilegală a locurilor de parcare. În cazul în care faptele vizează un minor sau o persoană cu dizabilităţi, pedepsele se vor majora cu jumătate. Cei care vor fi prinşi desfăşurând astfel de activităţi vor putea solicita, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea şi doar o singură dată, efectuarea a 50 de zile de activităţi neplătite în folosul comunităţii. În acest caz, procurorul va fi obligat să dispună renunţarea la urmărirea penală, iar această decizie se va înscrie în cazierul judiciar.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide