Pasajul Oltenița, deschis circulației începând cu acest sfârșit de săptămână – VIDEO

Autor: Adrian Somai 28 mai 2023 Știri auto

Pasajul Oltenița este deschis circulației începând cu acest început de săptămână, anunțul fiind făcut ieri de către CNAIR. Pasajul este construit în zona localității Popești Leordeni și asigură atât legături continue pe Centura de sud a Bucurestiului, între A2 și A1, cât și între Șoseaua Olteniței și DN4. Potrivit datelor CNAIR, pasajul are o lungime de 3.69 kilometri și a costat peste 160 de milioane de lei, banii fiind cheltuiți din fonduri europene.

”Circulația se deschide pe Pasajul Oltenița! Legătura dintre București și Popești Leordeni nu va mai intersecta la nivel Centura Capitalei, iar traseul va fi astfel mai sigur și mai confortabil pentru cei care tranzitează zona. Pasajul Oltenița este cel mai mare din seria de trei pasaje construite de CNAIR în sudul Capitalei și are o formă ovoidală spre deosebire de pasajele giratorii de la Domnești și Berceni (care au formă rotundă)”, a transmis CNAIR prin vocea lui Cristian Pistol printr-o postare de pe rețelele de socializare.

9 luni de întârziere pentru Pasajul Oltenița

Deschiderea circulației pasajului Oltenița înseamnă îndeplinirea unui obiectiv important al administrației locale, directorul CNAIR Cristian Pistol arătandu-și, de altfel, entuziasmul în mesajul pe care l-a transmis cu această ocazie: ”Pasajul Oltenița este cel de al treilea obiectiv pe care l-am deschis până acum circulației care traversează Centura Capitalei, după pasajul Mogoșoaia deschis în septembrie 2021 și pasajul Domnești deschis în noiembrie 2022. În scurt timp urmează să fie deschis și Pasajul Berceani, proiect care va îmbunătăți și mai mult siguranța și confortul circulației rutiere din sudul Bucureștiului”.

În ciuda unei întârzieri de nouă luni în ceea ce privește deschiderea circulației pentru Pasajul Oltenița, CNAIR a dat cu această ocazie încă o veste bună șoferilor. Mai exact, potrivit directorului Cristian Pistol, luna viitoare este programată și deschiderea Pasajului Berceni. Totodată, am mai aflat și că la această oră sunt în plină desfășurare mai multe lucrări la Autostrada 0, care va înconjura Capitala București.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook - Cristian Pistol


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide