Patru români și-au pierdut viața într-un accident de mașină în Ungaria

Autor: Marius Vișan 20 oct. 2021 Știri auto
Patru români și-au pierdut viața într-un accident de mașină în Ungaria

Un grav accident de circulație a avut loc marţi (19 octombrie) pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna din Ungaria.

Cinci persoane au decedat într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 (Ungaria).

Potrivit datelor preliminare obţinute de către reprezentanţii misiunii diplomatice, în urma accidentului, patru cetăţeni români au decedat. Un alt cetăţean român a fost rănit şi internat într-o unitate medicală din zonă, pentru a-i fi acordată asistenţă medicală. Cea de a cincea persoană decedată ar avea o altă cetăţenie decât cea română.

Autăritățile ungare au deschis o anchetă

„MAE informează că o echipă consulară mobilă din cadrul ambasadei, compusă din consul şi ataşatul pentru afaceri interne, s-a deplasat la unitatea medicală pentru a acorda asistenţă consulară şi pentru a obţine informaţii suplimentare. Reprezentanţii ambasadei au efectuat demersurile specifice pentru identificarea cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier şi notificarea familiilor persoanelor decedate şi a cetăţeanului român spitalizat. Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autorităţile ungare şi cu familiile victimelor accidentului, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, la cerere, inclusiv pentru îndeplinirea formalităţilor legate de eliberarea certificatelor de deces şi repatrierea trupurilor neînsufleţite ale persoanelor decedate”, au transmis cei de la MAE.

Microbuzul care a fost implicat în accident este înmatriculat în judeţul Harghita. Membrii unui grup de Facebook din Odorheiul Secuiesc susţin că şoferul microbuzul erau de la ei din oraş, infromează Adevărul.ro.

De asemenea, se pare că şi ceilalţi ocupanţi ai microbuzului erau din Odorheiul Secuiesc. Pe grup a apărut şi o înregistrare video de la faţa locului, făcută de un şofer care circula pe autostradă.

Una dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa locuia în Germania. El venise în România să participe la înmormântarea fratelui său, povesteşte o altă persoană pe grupul de socializare. Una dintre femeile decedate era originară din Sovata, a scris într-un comentariu chiar o rudă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Nagy Gabor/ Kisalfold.hu


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide