Performanțe de invidiat pe Autobahn pentru un Ferrari 812 Superfast cu peste 165.000 de km la bord (VIDEO)

Autor: Adrian Somai acum o lună Știri auto

Supercarurile sunt considerate în general cele mai de preț comori pe care le poate avea un colecționar auto în garajul său. Nu este de mirare astfel că unele dintre aceste modele nici nu ajung să vadă șoseaua prea des, fiind ținute mai mult într-un loc sigur în care nu le pândește niciun pericol.

Sunt însă și acei pasionați auto care vor să se bucure cu adevărat de mașinile pentru care au plătit sute de mii sau poate chiar milioane de euro. Este și cazul acestui Ferrari 812 Superfast despre care vorbim în materialul de față, care a parcurs până în momentul de față puțin mai bine de 165.000 de kilometri (echivalentul a 102.576 de mile), potrivit Carscoops.

Nu știm exact din ce an este mașina, însă ținând cont de faptul că modelele Ferrari 812 Superfast au apărut abia în anul 2017, am putea să spunem că modelul are cel mult cinci ani. În aceste condiții, am avea o medie de peste 32.000 de kilometri parcurși anual, ceea ce reprezintă un kilometraj decent pentru orice mașină, darămite pentru un model Ferrari produs la Maranello.

840 CP și o viteză maximă uriașă

Mașina are o evacuare completă Novitec, fără catalizatori, ceea ce ne permite să auzim și mai bine sunetul produs de motorul V12 de 6.5 litri aspirat natural, pe măsură ce urcă până la 8.900 rpm. Novitec susține că modelul în cauză se poate lăuda cu un plus de 51 de cai putere față de cel standard, ceea ce înseamnă că vorbim în acest caz despre o putere totală de 840 de cai și despre un cuplu maxim de 751 Nm.

Specialiștii de la AutoTopNL au testat modelul și au reușit să îl ducă la o viteză maximă la care nici nu ar fi visat. Mai exact, au dus mașina până la 351 km/h pe Autobahn, ceea ce nu este doar o performanță incredibilă pentru o mașină cu peste 150.000 de kilometri pe bord, dar este cu 11 km/h mai mare decât viteza maximă pe care cei de la Ferrari au declarat-o pentru modelul 812 Superfast.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Captura video - YouTube


Adrian Somai
Adrian Somai
Îmi plac mașinile și sunt mereu la curent cu ultimele noutăți din domeniu. Sunt cel mai fericit atunci când călătoresc și am șansa de a cunoaște oameni, obiceiuri și locuri noi din lumea întreagă. Nu am studiat jurnalismul, însă mi-a plăcut dintotdeauna să scriu și să ofer informații ... citește mai mult

Comentarii
Inchide