Permis auto fals, procurat cu 3.000 de lei de pe internet

Publicat: 27 04. 2022, 16:00
Actualizat: 27 04. 2022, 16:25
Permis_auto_fals_procurat_cu_3000_de_lei_de_pe_internet

Permis de conducere fals, procurat cu  3.000 lei, a fost depistat la controlul de frontieră de poliţiştii de frontieră ieşeni.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomeşti efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept şi care a prezentat la control un permis de conducere fals.

”În ziua de 24 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti-I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Chipereşti, un autoturism înmatriculat în Germania, condus un cetățean român, în vârstă de 33 de ani”, se arată într-un comunicat de presă emis de Poliția de Frontieră.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, pe lângă cartea de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Permis auto fals, procurat cu 3.000 de lei de pe internet

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că a procurat permisul prezentat la control prin intermediul unei persoane cunoscute pe internet, cu suma de 3.000 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.