Polițiștii salvează un bărbat prins sub mașină după ce cricul a cedat. VIDEO

Autor: Promotor 15 aug. 2020 Știri auto

Un bărbat care a încercat să rezolve singur o pană la mașina sa a avut un ghinion teribil. Cricul a cedat în momentul în care acesta se afla chiar sub vehicul. Iubita lui a apelat numărul de urgență.

GALERIE FOTO

Un tânăr din Mesa, Arizona, a vrut să înlocuiască o roată cu anvelopa dezumflată la mașina sa, o Honda Civic. Cricul, neinstalat corect, a alunecat însă, exact când acesta se afla sub mașină, iar tânărul a fost prins acolo ca într-o capcană. În jurul orei 8:45 dimineața, prietena lui a sunat la numărul de urgență.

Polițiștii au ajuns la fața locului în doar trei minute! Camera amplasată pe umărul unui polițist arată situația pentru care fuseseră solicitați. Aceștia observă că bărbatul a rămas blocat sub autoturism. Pentru că nu aveau prea mult timp la dispoziție, iar tânărul părea că nu se simte bine, polițiștii au decis că cea mai simplă și mai rapidă metodă de a-l scoate de acolo este să ridice mașina. Asta au și făcut. Un vecin a intervenit pentru a-l trage de sub vehicul pe tânărul captiv.

Haz de necaz după ce tânărul este salvat de sub mașină

În primele secunde după ce a fost eliberat de sub mașină, tânărul zace întins pe asfalt. Ulterior, acesta întinde brațele către unul dintre polițiști, în semn de mulțumire, în timp ce al doilea raportează situația prin stație.

“Este conștient, respiră, se poate ridica singur. Nu arată rău deloc în acest moment”, se aude polițistul. Acesta îi oferă apă. Bărbatul reușește să depășească șocul incidentului, pare să-și fi revenit și face haz de necaz.

În momentul sosirii paramedicilor, tânărul este deja pe picioarele lui. Specialiștii îi iau tensiunea și îi verifică zona pieptului pentru a se asigura că este în regulă.

Câteva minute mai târziu, un alt echipaj sosește la fața locului. Pompierii și paramedicii sunt anunțați că situația este sub control.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide