Porsche confirmă un nou hypercar, dar spune nu va apărea prea curând

Autor: Adrian Somai 13 dec. 2022 Știri auto

Supercarurile și hypercarurile din portofoliul Porsche sunt puține și rare, spre dezamăgirea unor pasionați auto. Însă asta nu este neapărat ceva rău, cei de la Porsche demonstrând că țin la exclusivitatea modelelor lor pe care le aduc pe piață.

959, Carrera GT sau 918 Spyder, trei modele care în ziua de astăzi nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare printre pasionații auto. Mai putem adăuga pe această listă și ultra-rarul 911 GT1 Straßenversion, într-adevăr! Și astfel apare acea întrebare eternă – când urmează să fie lansat viitorul hypercar Porsche? Ei bine, acest lucru nu se va întâmpla prea curând, iar acest lucru este spus chiar de către CEO-ul Oliver Blume.

Într-un interviu acordat recent publicației Car Magazine, Oliver Blume a spus că “un hypercar face parte întotdeauna din strategia Porsche”, confirmând astfel că vom mai vedea mai devreme sau mai tărziu un astfel de model. În același timp însă, șeful constructorului german a ținut să menționeze că acest potențial hypercar va fi prezentat “doar atunci când va fi momentul potrivit”.

Un nou hypercar nu va fi lansat până în 2025

Încercând să explice de ce Porsche nu aduce pe piață mai multe modele noi, Oliver Blume a spus că un hypercar nu trebuie tratat ca un model oarecare, el trebuind să își câștige statutul de hypercar prin introducerea de noi tehnologii pentru a crea un produs de ultimă generație. Astfel, Blume a ținut să precizeze foarte clar că un nou hypercar Porsche nu va fi lansat cel puțin până la mijlocul acestui deceniu.

Porsche își concentrează atenția în prezent în alte direcții, lucrând pentru moment din greu la pregătirea următoarei generații Macan, exclusiv electrică, amânată până în anul 2024 din cauza unor probleme de software. Totodată, Boxster 718 și Cayman vor deveni, de asemenea, vehicule electrice în anii următori. Nu în ultimul rând, un SUV de dimensiuni mari și cu emisii zero a fost deja confirmat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide