Porsche își perfecționează sigla cu ocazia aniversării sale de 75 de ani

Publicat: 05 06. 2023, 08:57

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la primul Porsche, constructorul german a decis să își rafineze sigla. Este o variantă mai modernă a emblemei, însă păstrează aceeași însemnătate.

Pe data de 8 iunie 1948, Ferry Porsche și-a îndeplinit visul – Porsche 356 No.1 Roadster a primit autorizația oficială pentru a fi utilizat. 75 de ani încărcați cu istorie mai târziu, Porsche sărbătorește această zi cu un eveniment special, pe 8 iunie, alături de lansarea unei sigle modernizate.

Porsche a folosit emblema arhicunoscută încă din 1952, fiind mai apoi actualizată în 1954, 1963, 1973, 1994 și 2008. Acum, cea mai recentă, din anul 2023, a fost gândită timp de trei ani de către designerii Style Porsche, alături de experții în marketing ai companiei.

„Aniversarea celor ‘75 de ani de mașini sport Porsche‘ a fost ocazia pentru noi de a reface această siglă”, spune Michael Mauer, vicepreședinte Style Porsche. „Cu o execuție mai curată și mai modernă, emblema rafinată exprimă caracterul Porsche. Am reinterpretat caracteristicile istorice și le-am combinat cu elemente de design inovatoare, cum ar fi structura în formă de fagure de miere și metalul periat. Rezultatul este o tranziție ambițioasă din punct de vedere estetic, care face legătura între istoria și viitorul mărcii.”

Care sunt modificările aduse siglei Porsche

Schimbările sunt subtile, dar vizibile. Câteva dintre modificările aduse emblemei sunt: metalul prețios periat, structură tridimensională în formă de fagure de miere, calul de pe emblemă modernizat și o culoare aurie mai subtilă. Deși s-au adus câteva schimbări, logo-ul Porsche este la fel de ușor de recunoscut ca înainte, fiind una dintre cele mai faimoase mărci din lume.

„Stema Porsche este un simbol inconfundabil și, în același timp, un element central al identității mărcii noastre”, spune Robert Ader, Chief Marketing Officer la Porsche AG.

Porsche va sărbători aniversarea sa de 75 de ani în cadrul unui eveniment special, având ca invitați diverse personalități cu însemnătate pentru istoria mărcii germane. Acesta se poate vedea în direct pe pagina de YouTube a Porsche, dar și pe alte platforme, disponibile pe site-ul Porsche. Festivitatea va avea loc pe 8 iunie la ora 10:40.

Adoptarea noii identități de brand va începe odată cu aniversarea de 75 de ani a Porsche, iar introducerea efectivă pe vehiculele noi se va petrece de la sfârșitul anului 2023.