Premieră japoneză la elveţieni. Salonul Auto de la Geneva promite

Autor: Alexandru Banu 02 feb. 2017 Știri auto

În 2012 s-a lansat primul model, iar în 2015 a fost facelift-ul. E unul dintre modelele pe care Mazda a mizat mult şi bine a făcut pentru că vânzările au returnat banii investiţi în producţia SUV-ului mic. Aşadar, la 5 ani de la lansare, Mazda e deja la a doua generaţie, iar schimbările sunt lejer de observat cu ochiul liber. Nu încape vorbă de facelift. Vorbim despre o Mazda CX-5 nou-nouţă, mai frumoasă, mai atletică şi atât de aproape de marii rivali din gama premium. La cum arată, e clar de acolo şi poate chiar peste. Are un design indubitabil şi distinctiv. Are personalitate şi se vede de la 7 poşte. Maşina este un pic mai mare decât Q3 sau X1 (are 4.55 metri lungime). Lăţimea e de 1.85 m, iar înălţimea de 1.69 m.

În maşină, zic oamenii de la Mazda, stă confortabil un individ de 1.9 m înălţime. Pentru că e un SUV mediu, portbagajul are 465 de litri. Comparativ cu prima generaţie, este cu 1 cm mai joasă. Înăuntru, maşina are dotări premium, ca oricare dintre concurentele ei. Display enorm de 11.5 cm diagonală, head-up display, sistem multimedia cu Apple CarPlay şi Android Auto, 10 difuzoare BOSE. La sisteme de siguranţă activă, Mazda a inclus pe lângă cele deja clasice, funcţia de recunoaştere a semnelor de circulaţie. Motoarele cu tehnologie SKYACTIV rămân cele de 2.2 litri diesel şi 150 de cai şi cele de 2 şi 2.5 litri benzină şi 165, respectiv 195 de cai. Transmisiile sunt automată şi manuală, ambele cu câte 6 trepte. Mazda zice, totodată, că a lucrat la rigidizarea caroseriei şi că a obţinut în acelaşi timp o elasticitate la torsiune cu 15.5% mai mare.

MAZDA CX-5 2017 (GALERIE FOTO)

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide