Prețul acțiunilor Tesla a scăzut drastic. Vinovatul? Însuși Elon Musk

Autor: Daniel Samoilă 08 nov. 2021 Știri auto

Prețul acțiunilor companiei Tesla a scăzut drastic în ultimele ore. Cine a fost „vinovatul”? Însuși Elon Mask, fondatorul companiei și cea mai bogată persoană din lume.

Concret, prețul acțiunilor Tesla a scăzut cu 7,5% în dimineața de luni, 8 noiembrie. Acest lucru s-a întâmplat după ce Elon Musk a anunțat, duminică, pe Twitter, că ar putea vinde 10% din acțiune în funcție de rezultatul unui sondaj.

Intră în Galeria FOTO

Musk și-a întrebat urmăritorii dacă sunt de acord cu această propunere. Peste 3,5 milioane de persoane, adică 57,9% din respondenții sondajului au votat „Da”. Între timp, miliardarul a închis sondajul.

De asemenea, prețul acțiunilor a scăzut și la bursa din Frankfurt cu 7%, ajungând la 989,10 euro.

„Am fost pregătit să accept rezultatul, indiferent care ar fi fost el”, a spus Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX.

Sondajul lui Elon Musk:

 

Acțiunile Tesla scad doar pentru o perioadă scurtă de timp

Conform unui bilanț financiar al Tesla din iunie 2021, Elon Musk ar deține 170,5 milioane de acțiuni ale companiei. Musk ar obține 21 de miliarde de dolari din vânzarea a 10% din acțiunile Tesla, potrivit Hotnews.ro.

Musk a făcut acel sondaj pe Twitter ca formă de protest împotriva noilor legi din America, care ar urma să fie introduse pe viitor.

Concret, senatorii democrați din SUA au depus un proiect de lege pentru miliardari, ceea ce presupune o suprataxare pentru aceștia. De asemenea, se propune și eliminarea unei „portițe legislative”, ce le permitea miliardarilor să amâne la nesfârșit plata impozitului pe veniturile din câștigurile de capital.

Musk nu a fost de acord cu această propunere legislativă, spunând că va fi nevoit să vândă din acțiunile Tesla pentru a putea plăti impozitele.

Recent, Tesla a devenit primul producător auto din lume care depășește pragul de un triolion de dolari privind capitalizarea pe piață.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide