Prima mașină care a luat doar trei stele la testele Euro NCAP în 2020

Autor: David Andrei 09 dec. 2020 Știri auto

Euro NCAP a notat cu cinci stele modele ca Audi A3, Kia Sorento și Land Rover Defender. Dar în ultima sesiune de teste de impact un model nou a fost notat cu doar trei stele.

GALERIE FOTO

Șapte modele au fost supuse testelor de siguranță în cea mai recentă sesiune Euro NCAP. Noile Audi A3 Sportback și SEAT Leon au fost notate cu cinci stele. Cele două au la bază aceeași platformă, MQB, dezvoltată de Grupul Volkswagen.

Modelul german și-a trecut în cont 89% pentru protecția ocupanților adult, 81% pentru protecția copiilor aflați la bord și 68% pentru protecția participanților vulnerabili la trafic (pietoni și bicicliști).

Modelul spaniol a bifat punctaje superioare. Este vorba despre 92% pentru adulți, 88% pentru copii și 71% pentru pietoni și bicicliști. Sistemele de asistență ale celor două mașini au fost notate cu 80%.

Și noul Land Rover Defender a trecut cu bine de sesiunea de teste. Off-roader-ul britanic a obținut 85% pentru protecția ocupanților adulti și 85% pentru protecția copiilor. În ciuda liniilor angulare, Defender a fost notat cu 71% în ceea ce privește protecția oferită participanților vulnerabili la trafic.

Kia Sorento a obținut tot cinci stele, trecându-și în cont 82%, 85%, respective 63%. Sistemele de asistență ale SUV-ului asiatic au fost notate de specialiștii Euro NCAP cu 87%.

Noul Isuzu D-Max a încheiat cu bine examenul de siguranță. Primul pick-up testat anul acesta a bifat 84% pentru siguranța adulților, 86% pentru siguranța copiilor, 69% pentru siguranța pietonilor și a bicicliștilor și 83% pentru sistemele de asistență.

Primele modele care au obținut mai puțin de 5 stele Euro NCAP în 2020

Honda e a primit patru stele Euro NCAP. Specialiștii în siguranță au apreciat protecția oferită ocupanților adulți cu 76%, cea oferită copilor cu 82% și cea oferită participanților vulnerabili la trafic cu 62%. Modelul electric a obținut doar 65% pentru sistemele de asistență cu care este echipat.  Rezultatul vine la scurt timp după ce Honda Jazz a obținut cinci stele Euro NCAP.

Cel mai slab scor înregistrat anul acesta a fost trecut în contul noului Hyundai i10. Modelul a primit doar trei stele, după ce a arătat lacune serioase la toate capitolele. 69% pentru protecția adulților aflați la bord, 75% pentru protecția copiilor, doar 52% pentru protecția participanților vulnerabili la trafic și 59% pentru sistemele de asistență.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide