Primăria Bucureşti creşte impozitul pentru autoturisme cu motoare mari

Autor: Mediafax 21 feb. 2019 Știri auto
Primăria Bucureşti creşte impozitul pentru autoturisme cu motoare mari

Primăria Capitalei a anunţat, miercuri, că instituţia trebuie să indexeze nivelurile impozitelor din Bucureşti la rata inflaţiei, astfel că din 2020 bucureştenii vor plăti mai mult la impozite pentru locuinţe sau autoturisme.

Creşterile pentru mijloacele de transport se diferenţiază în funcţie de capacitatea cilindrică astfel, pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 2000 cmc nu există creştere, întrucât coeficientul de indexare este mic, dar pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 2000 cmc creşterile variază, între 10 şi 294 de lei.

Nivelul impozitului pentru autovehiculele cu masă maximă autorizată, egală sau mai mare de 12 tone, nu a fost indexat, întrucât nivelul impozitului a fost prevăzut la punctele 94 şi 95 din O.U.G. nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015.

„Mai mult decât atât, facem precizarea că, potrivit prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţă decizională în administraţia publică, proiectul de act normativ este necesar a fi adus la cunoştinţă publică, cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide