Primele date oficiale despre monovolumul electric Volkswagen ID.Buzz

Autor: Cristian Gubandru 22 feb. 2022 Știri auto

Volkswagen dezvăluie câteva date despre noul monovolum electric ID.Buzz care va avea premiera mondială pe 9 martie. Modelul va fi disponibil cu 5 locuri, dar și van (ID. Buzz Cargo). Producția începe în prima jumătate a acestui an, iar lansarea europeană va avea loc în toamnă.

VW ID.Buzz este bazat pe aceeași platformă modulară pentru vehiculele electrice (MEB) ca Volkswagen ID.4. De aceea, din punct de vedere vizual, camperul germanilor ar trebui să preia elemente estetice de la crossover.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Ambele versiuni ID. Buzz se inspiră de la elementele stilistice ale legendarului T1, originalul Bulli. Și la fel cu acesta, ID. Buzz are și tracțiune spate.

Ambele versiuni sunt lansate în acest an cu o baterie litiu-ion cu o capacitate brută de 82 kWh (77 kWh – capacitate netă).

Bateria alimentează un motor electric de 150 kW (204 CP), amplasat pe puntea spate, pe care o antrenează. Motorul electric oferă cuplul maxim de 310 Nm instant. Viteza maximă este limitată electronic la 145 km/h.

Dimensiuni ID.Buzz

Versiunile ID. Buzz și ID. Buzz Cargo cu ampatamentul standard (2.988 mm), similar cu al modelului T6.1, au 4.712 mm lungime. Spre comparație, cu același ampatament T6.1 are 4.904 mm în lungime.

Microbuzul electric are 1.937 mm înălțime și 1.938 mm în cazul van-ului. Cele două ID. Buzz au 1.985 mm lățime (excluzând oglinzile exterioare). Noul model electric este astfel cu 81 mm mai lat decât T6.1.

Cât ar putea costa noul Volkswagen

Monovolumul electric Volkswagen ID.Buzz este de așteptat să aibă un preț de pornire sub 60.000 euro în Germania, odată cu startul vânzărilor în septembrie.

Surse ale companiei care au spus că prețurile pentru variantele pentru pasageri ale ID.BUZZ vor fi similare cu cele pentru variantele existente ale VW Multivan T6.1, în timp ce stimulentele guvernamentale germane ar putea scădea prețul la aproximativ 50.000 de euro.

ID.Buzz este o reinterpretare modernă a celebrului model Type 2, lansat pentru prima dată în anul 1949 În funcție de tipul de caroserie, acesta s-a numit Transporter, Kombi sau Microbus. Informal, în Germania s-a numit Bulli, în SUA a purtat denumirea de Bus, iar în Marea Britanie a fost numit Camper.

Sursa: Volkswagen

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide