Primul lot de mașini confiscate de la șoferii depistați băuți la volan a fost trimis către Ucraina

Autor: Ionuț Vîlciu 10 mart. 2023 Știri auto

Letonia confiscă mașinile șoferilor care încalcă legile de circulație rutieră, iar acum va trimite aceste mașini în Ucraina, unde vor fi folosite de cadrele armatei și de spitale.

Letonia are o rată foarte mare a șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice și oricine este prins conducând cu o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea legală poate avea mașina confiscată. Aceste mașini confiscate de la șoferii beți din Letonia sunt trimise în Ucraina, în cadrul unei noi inițiative menite să ajute efortul de război de acolo, raportează BBC.

Opt vehicule confiscate au plecat dintr-o parcare din capitala țării, Riga, în ziua de miercuri, 8 martie 2023, și urmează să treacă granița în curând. Este primul convoi trimis în cadrul planului, aprobat de parlamentul leton luna trecută.

Letonia confiscă mașinile șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice și le trimite în Ucraina

La sfârșitul anului trecut, Letonia a modificat legea astfel încât șoferii depistații cu 1,5 mg de alcool la 100 ml de sânge, de trei ori limita legală, să poată avea vehiculele confiscate și vândute de guvern. Letonia are o rată foarte mare a cazurilor de conducere sub influența alcoolului, undeva la 3.500 de cazuri anual.

Schimbarea acestei legi a dus la o creștere a confiscărilor de mașini, fapt care a umplut loturile de mașini în doar câteva săptămâni. Drept urmare, autoritățile s-au angajat să predea două duzini de mașini pe săptămână către Twitter Convoy, o organizație caritabilă letonă care trimite vehicule donate în Ucraina. Primele opt mașini trimise au o valoare totală de aproximativ 18.500 de euro.

„Nimeni nu se aștepta ca oamenii să conducă în stare de ebrietate atât de multe vehicule”, a declarat fondatorul ONG-ului, Reinis Poznaks, pentru Reuters. „Nu le pot vinde la fel de repede cum beau oamenii. Așa că de aceea am venit cu ideea să le trimit în Ucraina”.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide