Proiect de lege. Șoferii vor putea urma un curs de conducere auto defensivă

Autor: Daniel Samoilă 23 dec. 2021 Știri auto

Un proiect de lege prevede ca șoferii din țara noastră să poată participa la un curs de formare pentru conducerea auto defensivă. Cheltuielile pentru participarea la aceste cursuri vor putea fi deduse din impozitul datorat statului.

Proiectul de lege a primit votul decisiv din Parlament, cel al Camerei Deputaților. S-a discutat inițial ca acest proiect de lege să fie prevăzut pentru cei care conduc mașini „speciale”, adică șoferii mașinilor cu girofaruri (mașini de poliție, de pompieri, jandarmerie, ambulanță, armată sau mașini folosite la transportul anumitor mărfuri sau substanțe periculoase).

Intră în Galeria FOTO

Această măsură apare în Propunerea legislativă privind completarea Ordonanței de Urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Documentul a fost adoptat în Senat în 2020, dar a primit votul Deputaților abia în decembrie 2021.

Cursuri de conducere auto defensivă pentru șoferi

Potrivit avocatnet.ro, acest proiect încurajează participarea șoferilor la aceste cursuri, care ar urma să reducă numărul de accidente rutiere.

„Conducătorii auto pot urma un curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă”, se arată în document.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, atât persoanele fizice cât și firmele care plătesc salariaților cursurile vor putea deduce cheltuielile din impozitul datorat statului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock



Comentarii
Inchide