Propunere virtuală pentru Audi RS6

Autor: Oraan Mărculescu 02 dec. 2010 Știri auto

Cea mai puternică versiune, în acest moment, a
noului Audi A6
este A6 3.0 TFSI – are un motor V6 turbo de 3,0
litri şi care dezvoltă 300 CP, în timp ce
versiunea
Audi RS6
bazată pe precedenta
generaţie are aproape dublu, adică 579 CP!

În aşteptarea noului Audi RS6, ne putem delecta cu diverse
speculaţii şi randări. Cum este şi cazul celei realizate de
EDL Design, care ne
arată un RS6 atât de agresiv
, încât versiunea normală pare
aproape banală.

Avem chiar şi un VIDEO, în care putem vedea cum s-a
ajuns de la modelul normal la această brută albastră.

Randari
cu Audi RS6, versiunea de top a lui Audi A6
de pe tare.ro

Creatorul acestui RS6, Edeli Dan Ioan, putem spune că a reuşit
să creeze o berlină foarte sportivă, care, din punct de vedere al
aspectului, rivalizează serios cu
Mercedes E 63 AMG
sau cu viitorul BMW M5.

Spoilerul frontal iese imediat în evidenţă, graţie imenselor
fante de aerisire laterale, reliefate prin ornamente argintii, aşa
cum se întâmplă şi la recentul
Audi RS3
. Jantele mari şi garda la sol foarte coborâtă îi
imprimă randării un caracter foarte nervos, dar deopotrivă
sobru şi chiar elegant
. Nu puteau lipsi oglinzile
eloxate.

Pentru a vedea cât de aproape este această randare de viitorul
model de serie Audi RS6, mai avem, totuşi, de aşteptat câteva
luni.


CE PĂRERE AI DESPRE AUDI
RS6 by EDL Design?

Viitorul Audi RS6, deocamdata doar ca randare, realizata de EDL Design

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide