Ray, robotul care-ţi parchează maşina automat şi eficient

Autor: Oraan Mărculescu 08 iul. 2014 Știri auto

Nu de mult ne-am amuzat de ideea creării locurilor de parcare speciale pentru femei. Care, chiar dacă pare inedită, nu rezolvă, de fapt, problemele ţinând de confortul şi lipsa stresului pe care le doreşte orice şofer.

Iată că o companie germană a lucrat intens în această direcţie şi a reuşit să realizeze ceea ce specialiştii ei speră că va fi viitorul în materie de parcări amenajate: ”valetul-robot”, care îţi parchează maşina. Pe scurt, Ray.

Robot Ray from serva North America on Vimeo.

Ray nu e altceva decât un fel de elevator high tech, care mută automat maşinile în cadrul parcării, mult mai eficient decât ar face-o oamenii. Mai exact, spaţiul total dintr-o parcare dotată cu sistemul automatizat Ray poate primi cu până la 60% mai multe maşini, ceea ce, să recunoaştem, sună excelent din punct de vedere al eficienţei.

Şi mai interesant este că spaţiul de parcare nu necesită modificări majore, iar dovada o face parcarea din aeroportul Dusseldorf (al treilea cel mai aglomerat aeroport din Germania), unde sistemul Ray a fost inaugurat chiar în prezenţa cancelarului Angela Merkel.

Şoferul trebuie doar să-şi plaseze maşina într-un spaţiu bine delimitat, la intrarea în parcare, spaţiu dotat cu senzori care măsoară dimensiunile maşinii şi care înregistrează timpul de staţionare dorit. După care sistemul comandă unui robot să preia maşina şi să o depoziteze în cadrul parkingului automat, fără ca proprietarul să mai piardă timp cu aceste manevre.

Ai avea încredere mai mare în Ray decât într-un valet tinerel pe care-l cheamă Ray? Şi nu cere nici bacşiş…

Pentru moment, oficialii aeroportului oferă accesul la acest sistem în cadrul unui program special, PremiumPlus Parking, care presupune un cost de 4 euro pe oră sau de 29 de euro pe zi. Scump, la prima vedere, dar considerat foarte acceptabil de clientela business, pentru care confortul şi timpul economisit primează.

Acum rămâne de văzut dacă valetul-robot va convinge şi alte autorităţi că e o soluţie viabilă sau Ray va deveni o victimă a viitoarelor parcări inteligente pentru maşinile autonome.

Cum vi se pare sistemul-Ray:

CREDEŢI CĂ AR AVEA ŞANSE SĂ FIE INSTALAT ÎN ROMÂNIA?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide