Rechemare în service BMW – mici probleme la baterie

Autor: Oraan Mărculescu 27 mart. 2012 Știri auto
Rechemare în service BMW – mici probleme la baterie

Rechemarea în service anunţată de BMW nu vine ca urmare a vreunui accident sau din cauza vreunei directive a organismelor specializate pe verificări ţinând de siguranţa auto. Este pur şi simplu o constatare făcută de specialiştii BMW cu ocazia verificărilor interne.

Inginerii BMW au realizat că, în unele cazuri, izolaţia cablurilor de alimentare a bateriei maşinii (plasată în portbagaj) poate prezenta urme de montaj greşit. Ceea ce ar putea duce la probleme în funcţionarea sistemelor electrice, probleme la pornirea motorului sau, foarte puţin probabil, la izbucnirea unui incendiu.

Modelele vizate sunt BMW Seria 5 şi BMW Seria 6, produse între 2003 şi 2010 – sau, pentru cunoscători, versiunile E60, E61, E63 şi E64. Pe plan mondial este vorba de 1,3 milioane de astfel de modele, din care în România au fost comercializate 1.481 de unităţi prin reţeaua oficială de dealeri.

Clienţii urmează să primească invitaţii individuale la service, unde, evident, remedierea problemei va fi gratuită, iar intervenţia în service va dura maximum 30 de minute. Oficialii BMW mai menţionează că nici un model din gama actuală nu este afectat de această problemă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide