Cum se făcea reglarea cu ciocanul a ușilor mașinilor Dacia. Imagini din fabrică – VIDEO

Autor: Marius Vișan 20 mai 2021 Știri auto
Cum se făcea reglarea cu ciocanul a ușilor mașinilor Dacia. Imagini din fabrică – VIDEO

Se spune că roboții vor ajunge să facă treaba pe care în acest moment o fac oameni. Aceasta este una dintre cele mai mai frici pe care le are omenirea.

Ce ar trebui să înțelegem este că inteligență artificială ne scutește de sarcini repetitive sau migăloase. Ea ne lasă mai mult timp pentru celelalte, nu ne anulează joburile.

Apropo de joburi migăloase, iată un clip apărut în urmă cu câțiva ani care ne arată cum se făceau reglajele finale la ușile mașinilor Dacia. Imaginile au apărut undeva în anul 2014 și ar fi fost filmate într-o fabrică Dacia – Renault din Rusia.

Cum se reglează o banală ușa de Dacia Sandero

Treaba muncitorului este de a verifică dacă ușa este montată corect și dacă se închide cum trebuie. Mișcările rapide și precise pe care le face ne dau motive să credem că omul asta face în fiecare zi. Este o procedură de lucru prin care aduce ușa la parametri optimi de închidere, totodată verifică și nivelul la care se închide ușa.

VIDEO

”Stai să vezi clipu’ ăla în care dă cu chit pe acolo pe unde scoate capu’ pisica!”

Fiind un clip postat în urmă cu câțiva ani, acesta a adunat numeroase reacții. Multe dintre ele menționează că este o procedură normală, care se aplică și în alte fabrici, nu numai la Dacia – Renault, iar pentru alții este subiect de glume.

”Stai să vezi clipu’ ăla în care dă cu chit pe acolo pe unde scoate capu’ pisica!” este comentariul amuzant lăsat de un internaut.

”Râdem, glumim, dar omul trebuie să regleze lufturi, jocuri și denivelări la uși. Eu stau și mă întreb cu o fi vopseaua și lacul unde lovește ușa și o ” ajustează” pe genunchi…” comentează altcineva. ”De vopsea se ocupă alții, mai încolo. Mașinile sunt făcute ”pe bandă”. Toate mărcile care produc mașini ”pe bandă” au aceeași tehnică de lucru, stați liniștiți” îi răspunde un alt internaut.

Trabant Quality Control

Și ca să mergem și mai departe în timp, am găsit un clip și mai vechi în care vedem că existau proceduri asemănătoare și pe vremea în care se produceau mașinile Trabant.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Dacia


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide