Renault 4 se întoarce sub forma unui model electric accesibil

Autor: Ionuț Vîlciu 12 iul. 2022 Știri auto

Noua generație a lui Renault 4 va fi un vehicul electric accesibil care reinterpretează designul retro al modelului original.

Originalul Renault 4 era o mașină simplă, fără pretenții prea mari, destinată deplasărilor din punctul A în Punctul B. În decursul a 31 de ani au fost produse circa 8 milioane de exemplare ale micuțului model conceput să rivalizeze cu Citroen 2CV.

Anul trecut a fost prezentat un concept numit AIR4, un tribut adus originalului Renault 4, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la prima apariție.

Fotografii cu designul propus pentru noul R4 au ajuns pe internet. Astfel, noul Renault 4 ar putea să i se alăture modelului Renault 5, care urmează să fie lansat în viitorul apropiat. Cele două vehicule vor începe să creioneze suita de modele electrice, inspirate de modele emblematice ale mărcii.

Ce va însemna Renault 4?

Renault 4 se va axa, cel mai probabil, pe același public pe care și predecesorul său l-a avut în vedere. Ar trebui să fie o mașină accesibilă, suficient de spațioasă și care să aibă o mentenanță prietenoasă cu bugetul clienților.

Modelul subcompact face parte dintr-un proces de electrificare pe care Renault îl are în plină desfășurare. Compania Megane are în plan să aducă pe piață 10 modele electrice noi până în anul 2025. Șapte dintre ele vor fi modele Renault, iar celelalte trei vor face parte din gama Alpine.

Renault crede că va avea cea mai ecologică gamă din Europa până la jumătatea acestui deceniu, când peste 65% din oferta sa va fi complet electrică sau electrificată. Și spune că până la 90% dintre modelele sale vor fi pur electrice până în 2030.

Dacă în trecut R5 a împrumutat partea mecanică de la R4, de această dată se preconizează că va fi tocmai pe dos. R4 ar urma să folosească aceeași platformă cu cea a lui R5, pentru a reduce costurile de producție.

Sursa: Autoexpress

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Autoexpress


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide