Renault a publicat primele imagini oficiale cu interiorul viitorului SUV Austral

Autor: Mihai Morcovescu 09 feb. 2022 Știri auto

Francezii de la Renault continuă campania de promovare a viitorului SUV Austral și publică noi imagini, de data aceasta cu interiorul. Producătorul din Hexagon a anunțat oficial că succesorul lui Kadjar își va face debutul pe 8 martie.

Interiorul noului Renault Austral pune accent pe detalii

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Oficialii companiei Renault au ținut să dezvăluie atenția pe care au acordat-o detaliilor din habitaclu, unul pe cât de modern, pe atât de elegant. Echipa de designeri a ales cu multă grijă materialele și finisajele de calitate.

Este cazul ornamentelor din lemn tratat după tehnica „maki-e”, originară din Japonia. Acestea se vor regăsi în nivelul de echipare Austral Iconic.

Mai mult decât atât, conform informațiilor oficiale, planșa de bord a fost acoperită cu un material moale și plăcut la atingere. Se distinge un ornament elegant din crom satinat la nivelul gurilor de ventilație. De asemenea, se poate observa că banda luminoasă LED de pe bord se întinde până pe panourile ușilor. Acestea sunt căptușite în partea superioară cu o spumă specială.

Un alt detaliu dezvăluit de Renault este cotiera centrală dintre locurile frontale. Aceasta are de jur-împrejur un ornament cromat, iar capacul emite un sunet metalic atunci când este glisat înainte și înapoi.

Noul Renault Austral va fi disponibil exclusiv cu motorizări hibrid, cu puteri de până la 200 de cai putere.

Sursa: Renault

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Renault


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide