La începutul anului 2026, seria de autoutilitare Renault Master s-a poziționat pe primul loc în preferințele clienților europeni atât din perspectiva variantelor cu motorizare convențională, cât și pentru cele electrice.
Acum, francezii anunță într-un comunicat de presă o serie de actualizări pentru gama sa de autoutilitare mari, unele dintre ele fiind realizate pentru a integra seria Renault Master în economia circulară.
Concret, partea superioară vizibilă a tabloului de bord include acum 20% plastic reciclat provenit de la vehicule scoase din uz. Dezvoltată în cadrul ecosistemului The Future Is Neutral, acest aspect permite utilizarea materialelor provenite de la mașini reciclate pe părțile vizibile ale habitaclului, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea, durabilitatea sau siguranța.

Prin această inițiativă, Renault demonstrează că un vehicul scos din uz poate fi folosit și pentru proiectarea și construirea modelelor viitorului, prin reutilizarea directă a materialelor sale în vehicule noi.
Atât versiunile cu motoare convenționale, cât și cele electrice, sunt dotate cu o nouă consolă centrală. Consola a fost reproiectată pentru a elibera mai mult spațiu (90 de milimetri în plus) și a facilita deplasarea între cabină și zona de încărcare. Această nouă dispunere îmbunătățește, de asemenea, confortul pasagerului din mijloc, oferind mai mult spațiu pentru picioare și genunchi.
În ceea ce privește siguranța, Renault Master este echipat cu o cameră de monitorizare a atenției șoferului și cu frână de parcare electrică cu funcția Auto Hold, dotare disponibilă acum și pe Dacia Striker.
Te-ar putea interesa și: Am văzut noua Dacia Striker 2026. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Versiunile electrice E-Tech și cele cu transmisie automată dispun acum și de un sistem de control adaptiv al vitezei de croazieră, cu comenzi dedicate pe volan, precum și de un panou de bord digital îmbunătățit.
Renault îmbunătățește performanțele gamei sale electrice cu o nouă baterie fabricată în Europa și asamblată în Franța, la uzina sa din Batilly. Deși capacitatea rămâne neschimbată, la 87 kWh, aceasta utilizează acum o compoziție chimică a bateriei cu conținut mediu de nichel. În funcție de țară, Renault Master va fi, de asemenea, compatibil cu noua funcție V2G (Vehicle-to-Grid) începând din septembrie 2026.
Gama electrică Renault Master E-Tech se îmbogățește, de asemenea, cu un nou model: o versiune șasiu-cabină cu o baterie de 40 kWh, care completează modelul existent de 87 kWh. Această variantă reprezintă o soluție mai accesibilă, destinată nevoilor autorităților locale și utilizării urbane.
Pentru a răspunde cerințelor utilizării profesionale moderne, Renault Master este echipat cu o priză de 220 V atât în cabină, cât și în spațiul de încărcare, care furnizează o putere de până la 3.500 W. Acest lucru permite utilizatorilor profesioniști să-și încarce uneltele fără fir direct la bordul vehiculului.

Te-ar putea interesa și: Foto | Renault lansează un nou program de conversie a autoutilitarelor sale. Francezii promit timpi de livrare cu 30% mai mici