Ritm alert pe prima autostrada inclusă în PNRR. Care este termenul de finalizare?

Autor: Cristian Agatie 11 iul. 2021 Știri auto

Se lucrează în ritm alert pe prima autostrada inclusă în PNRR. Este vorba despre tronsonul Nădășelu- Zimbor din cadrul Autostrăzii Transilvania, în apropiere de Cluj-Napoca.

Intră în Galeria FOTO

Lucrările la această porțiune au început numai în urmă cu două luni, iar zonele excavate până acum sunt vizibile și din dronă. Potrivit specialiștilor de la Asociația Pro Infrastructura, dacă se va menține acest ritm, cei 30 de kilometri de autostradă vor putea fi dați în folosință după 2023.

În afară de cei 30 de kilometri de la Nădășelu la Zimbor, UMB mai are contractată și porțiunea de 12 km de la Zimbor la Poarta Sălajului, în total cei 42 de kilometri care sunt incluși la finanțare prin PNRR.

„Lucrări spectaculoase în superbele și capricioasele dealuri transilvănene pe Autostrada A3 Nădășelu-Zimbor. Antreprenorul general, UMB, a turat motoarele și progresul este vizibil după doar câteva luni de la startul șantierului, volumele excavate în acest scurt timp fiind impresionante. Nici subcontractorul Zublin, recunoscut ca lider în România pe execuția de piloți forați, nu se lasă mai prejos, aducând pe lot 9 foreze pe care le-a pus la muncă în apropierea nodului Nădășelu (începutul filmării din dronă)”, au scris pe Facebook cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Ritm alert pe prima autostrada inclusă în PNRR. Demonstrație de forță a constructorului UMB

Lucrările au demarat în forță în luna februarie, atunci când zeci de utilaje ale UMB au intrat în teren pentru a amenaja șantierul. Mobilizarea din acel moment a fost impresionantă, încât șantierul autostrăzii părea că a apărut peste noapte. Primele imagini video fuseseră publicate pe forumul peundemerg.ro, iar unul dintre utilizatori remarca mirat: „Incredibil cât de repede avansează UMB. Acum o săptămână nu era nimeni aici”.

Planul Național de Redresare și Reziliență include finanțarea a 434 de km noi de autostradă cu facilități precum stații electrice cu puncte de încărcare a mașinilor și perdele forestiere. Astfel, A7 Ploiești – Pașcani este finanțată integral, din A8 este Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani, din A1 – Margina – Holdea iar din A3 este Nădășelu – Poarta Sălajului. Pentru aceste proiecte de infrastructură rutieră au fost alocate, prin PNRR, peste 2,69 miliarde de euro fără TVA.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide