Cinci români au fost condamnați pentru furturi auto. Mașinile erau expediate în România

Autor: Marius Vișan 08 sept. 2021 Știri auto

Presa britanică a publicat un articol despre cinci români și un lituanian condamnați penal pentru furturi de autoutilitare.

Prejudiciul este de peste 200.000 de lire sterline. Conform autorităților engleze, autoutilitarele erau expediate în România în întregime sau ca piese de schimb.

Cei șase inculpați au furat cel puțin 20 de autoutilitare Mercedes Sprinter pe o perioadă de cinci luni. Furturile s-au petrecut în regiunea Nottinghamshire și alte locuri din țară.

Planului sofisticat al grupului i s-a pus capăt în octombrie 2020, când poliția a efectuat o razie la un garaj unde au fost descoperite bunurile furate, inclusiv motoare Mercedes și osii de la alte nouă autoutilitare furate din Marea Britanie în 2019 și 2020. Mașinile urmau să fie expediate în străinătate, scrie G4media.ro.

Hoții au reușit să fure camionetele fără a avea nevoie de chei și ai putut bloca GPS-urile. Grupul infracțional a dus carcasele camionetelor la un centru de reciclare a metalelor din apropiere pe care au încasat aproape 5.000 de lire sterline.

Autoritățile judiciare britanice au pronunțat următoarele condamnări:

Cristian Cîrpaci, în vârstă de 25 de ani, a fost închis pentru trei ani și nouă luni după ce s-a declarat vinovat de conspirație pentru furt de autovehicule. El a fost considerat unul dintre principalii organizatori ai conspirației și a închiriat garajul de la Newark cu dovezi care demonstrează că a participat la furtul a cel puțin nouă autoutilitare.

Andrius Stasiunas, expert tehnic, în vârstă de 37 de ani, un alt organizator principal condamnat la patru ani de detenție după ce s-a declarat vinovat de conspirație pentru furt de autovehicule.

Leonardo Cîrpaci, în vârstă de 19 ani, s-a declarat vinovat de ascundere, mascare, convertire, transferare sau înlătura bunuri infracționale și a fost condamnat la un an și patru luni de detenție.

Daniel Cîrpaci, în vârstă de 42 de ani, Unchiul lui Cristian, a primit o pedeapsă privativă de libertate de 12 luni suspendată pentru 18 luni și 180 de ore de muncă în folosul comunității după s-a declarat vinovat pentru ascundere, mascare, convertire, transferare sau înlătura bunuri infracționale.

Stefano Cîrpaci, vărul lui Cristian în vârstă de 19 ani, a primit un ordin comunitar de 18 luni și 100 de ore de muncă în folosul comunității după ce a pledat vinovat de ascundere, mascare, convertire, transferare sau înlătura bunuri infracționale.

Alexandru Covaci, Cumnatul lui Cristian, în vârstă de 25 de ani, de asemenea, a fost condamnat la un an și patru luni de detenție după ce s-a declarat vinovat de ascundere, mascare, convertire, transferare sau înlătura bunuri infracționale.

 

Cinci români au fost condamnați pentru furturi auto. Mașinile erau expediate în România

Sursă foto: Nottinghamshire Police / Facebook

Cinci români au fost condamnați pentru furturi auto. Mașinile erau expediate în România

Sursă foto: Nottinghamshire Police / Facebook

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Nottinghamshire Police / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide