România anului 2021: Echipaj de poliție atacat cu pietre și bâte în timpul unei intervenții

Autor: George Cristea 01 feb. 2021 Știri auto

Un echipaj de poliție a fost atacat cu pietre și bâte în timpul unei intervenții într-o comună din județul Maramureș. A fost nevoie de intervenția luptătorilor din trupele speciale pentru a scăpa din ambuscadă.

Intră în Galeria FOTO

Echipajul de poliție a fost atacat cu bolovani și pari în timpul unei intervenții în comuna maramureșană Coroieni. Oamenii legii interveniseră pentru aplanarea unui conflict între mama unui copil și tatăl acestuia.

„Singura patrulă de poliție de pe o rază de 70 km, din zona Târgu Lăpuș, Maramureș, a intervenit în această după amiază la un apel 112 în care o mamă reclama că tatăl i-a luat copilul și o amenință. După ce polițiștii au intervenit și au reușit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii și amenințări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl rețină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost «sprijinit» de ceilalți localnici care i-au atacat pe colegii noștri cu bolovani și pari și au distrus autospeciala în care se aflau polițiștii”, se arată într-o postare pe Facebook a Sindicatului Europol al polițiștilor.

Echipaj de poliție atacat cu pietre: Cum a fost aplanat conflictul

Pentru a ieși din situația complicată în care se aflau, polițiștii au apelat la ajutorul colegilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS). Aceștia, împreună cu echipajele de jandarmi sosite la fața locului, au reușit să aplaneze conflictul și să-i salveze pe polițiști. 11 persoane au fost duse la audieri și a fost deschis dosar penal pentru ultraj.

„În sprijinul polițiștilor s-au deplasat la fața locului luptători SAS și jandarmi pentru aplanarea situației. La sediul poliției au fost conduse 11 persoane pentru audieri. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Din fericire, polițiștii au scăpat fără vătămări, dar cu mândria șifonată. Consecințele ar fi putut fi mult mai grave dacă aceștia nu ar fi reușit să ajungă la timp la mașină.

Nu este prima oară când polițiștii sunt luați la bătaie de către cetățeni. În urmă cu doi ani, un echipaj de la Poliția Rutieră a fost alergat de cetățeni de etnie romă pe străzile din Tulcea. Aceștia se aflau în misiune șa un accident rutier. Ca și acum, și polițiștii din Tulcea au fost salvați de intervenția jandarmilor.

Totuși, nu putem să nu recunoaștem că ai noștri sunt „pâinea lui Dumnezeu” pe lângă francezi. Într-un conflict cu poliția, în jur de 100 de elevi de liceu au vandalizat mașinile de poliție și au încercat să le răstoarne.

sursa: Gandul.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide